Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, insistă că pe Bulevardul Iuliu Hațieganu, terminat în doar 60 de zile, dar care are probleme majore de structură, se circulă foarte bine.
Edilul a făcut afirmația într-un video realizat ca reacție la o investigație în care jurnaliștii Recoder au arătat cum a folosit resursele Primăriei Sectorului 3 pentru a construi ilegal un drum în spatele Halei Laminor, pe un teren privat deținut de fratele său.
Deși dezvăluirea a fost făcută de Recorder și se referea la un drum realizat între Șoseaua Industriilor și Drumul Gura Bădicului, Robert Negoiță a ieșit public cu un atac la Buletin de București, care a dezvăluit la începutul acestui an erorile majore comise de Primăria Sectorului 3 în construcția Bulevardului Iuliu Hațieganu.
CITEȘTE ȘI: Robert Negoiță, un nou atac la Buletin de București, după investigația Recorder
Bulevardul Hațieganu, construit în 60 de zile, stricat în 60 de zile. Robert Negoiță insistă că este perfect
Buletin de București a arătat, în luna februarie a acestui an, cum artera făcută în 60 de zile de Primăria Sectorului 3 este plină de petice și surpată ori tasată pe alocuri.
Artera, care a fost în dată în folosință în septembrie 2023 și leagă pasajul Nicolae Grigorescu de strada Vitan-Bârzești, era atunci plină de petice și surpată ori tasată pe alocuri. În plus, ascunde un circuit elaborat de cheltuire a banului public fără acordul reprezentaților cetățenilor din Consiliul Local, printr-o suveică de companii controlate politic.
CITEȘTE ȘI: INVESTIGAŢIE VIDEO | „Circuitul Negoiță”. Cum s-a surpat unul dintre cele mai noi bulevarde din Capitală
Între timp, bulevardul s-a degradat și mai rău. Dar nu și după părerea lui Robert Negoiță, care insistă că lucrarea nu are nici o problemă.
„Suntem pe Bulevardul Hațieganu. Ia uite un bulevard pe care se circulă foarte bine. Dar e o nenorocire! Negoiţă care cu nişte firme suveică a scurs banii primăriei pe acest bulevard. Eu am văzut astfel de ştiri în presa noastră românească.
Nu e ca şi când avem vreo şansă să stopăm toată această avalanşă de dezinformări, că sunt minciuni, nu avem cum să le stopăm”, a afirmat Robert Negoiță într-un videoclip publicat pe 21 august pe pagina sa de Facebook.
Contrazis de 300 de bucureșteni
Afirmațiile primarului Sectorului 3 despre Bulevardul Hațieganu au fost contrazise chiar de către bucurești, care au reacționat prin comentarii la videoclipul publicat de primar.
300 de comentarii se adunaseră la ora redactării acestui articol și majoritatea covârșitoare confirmă situația descrisă de Buletin de București și în contrazic pe Robert Negoiță.
„Acel bulevard este un dezastru din punct de vedere al siguranței și al calității lucrărilor. Dacă circuli cu 50 km/h îți rupi gâtul și amortizoarele din cauza valurilor, marginile sunt surpate, stâlpii de iluminat aproape căzuți.
Cine răspunde pentru calitatea lucrărilor și pentru banii necesari reparațiilor??? B-dul Decebal are aceeași problemă cu valurile, deci înclin să cred că aveți niște super specialiști în Primărie. Repet întrebarea: cine plătește pentru aceste lucrări prost făcute???”, a scris Florin Petre.
„Refuzați să vedeți realitatea, trec zilnic pe acolo și drumul este denivelat, bordurile lăsate, la fel și stâlpi de iluminat. Aceeasi situație este și la podul de la Ikea, trotuarele s-au surpat complet, trebuiesc să fii orb să nu vezi”, a confirmat și Cătălin Udatu.
„Drumul plin de denivelări, unele chiar periculoase pentru siguranța circulației, trotuarele lăsate, pistele de biciclete la fel, stâlpi de iluminat sunt strâmbi, când plouă apa stă pe drum, etc., este lucrarea top, sunteți nebuniie ăștia răi de zic nasoale este!?!?”, i-a transmis primarului și Silviu Damian.
„V-aș propune să fiți la fel de sincer și deschis, făcând o filmare cu o cameră pe o mașină, cu care să circulați pe acolo. Și să explicați valurile”, i-a recomandat și Radu Sireteanu-Anghel.
Toate cele 300 de comentarii pot fi citite aici.