Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | 29 spaţii comerciale din Piaţa Matache, scoase la licitaţie

29
29 spaţii comerciale din Piaţa Matache, scoase la licitaţie. Foto: Google Maps
29 spaţii comerciale din Piaţa Matache, scoase la licitaţie. Foto: Google Maps

29 spații comerciale din Piața Matache ar urma să fie închiriate pe cinci ani, prin licitație publică, dacă proiectul de hotărâre în acest sens va fi aprobat de Consiliul Local al Sectorului 1 în ședința de luni, 25 august.

Licitație publică pentru 29 spații comerciale din Piața Matache

Este vorba despre spații alimentare și nealimentare deopotrivă, inclusiv spații pentru prestări servicii sau produse textile și de încălțăminte. Suprafața acestora variază de la 3,2 metri pătrați la 52,5 metri pătrați, conform documentului consultat de Buletin de București.

Proiectul de hotărâre cuprinde şi un raport de evaluare imobiliară, realizat de un evaluator autorizat al Asociației Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), potrivit căruia chiria lunară estimată este de aproximativ 121 lei pe metru pătrat.

Dacă proiectul va fi adoptat de Consiliul Local al Sectorului 1, urmează alocarea de fonduri pentru organizarea licitațiilor.

Chinurile „renașterii“ din Piața Matache

La finalul lunii mai, consilierii locali ai Sectorului 1 au aprobat colaborarea cu Primăria Generală și Ordinul Arhitecților,  cu scopul organizării unui concurs intenațional de soluții pentru Piața Matache.

Concret, autoritatea locală își propune revitalizarea pieței și reconstrucția monumentului istoric „Hala Matache Măcelarul”, dărâmat pe vremea fostului edil Sorin Oprescu, ulterior condamnat definitiv pentru corupție.

Planul pentru reconstruirea Pieței Matache din București a fost pus pe agenda publică de fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, care transmitea, la acea vreme, că elementul central al proiectului va fi refacerea monumentului istoric demolat pentru construirea „Străpungerii Buzești-Berzei-Uranus” .

CITEȘTE ȘI: Chinurile „renașterii“ din Piața Matache. Concurs de soluții și parteneriat cu OAR București

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor