Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 12 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovEveniment

Bilanț după „Prima Evadare”, ediţia a 17-a. Ede Molnar a câştigat competiţia la care s-au înscris peste 1000 de participanţi

138
FOTO: FB / Prima Evadare
FOTO: FB / Prima Evadare

Ciclistul multipremiat Ede Molnar este câştigătorul cele de-a 17-a ediţii a maratonului cross country Prima Evadare. Acesta a ajuns la linia de finiş în 1:48:23. Pe site-ul organizatorilor sunt trecuţi timpii tuturor participanţilor, care au avut sisteme de monitorizare la gleznă, în timpul cursei.

De altfel, câştigătorii pot fi sortaţi în funcţie de categorii şi de sexe, în tabelul interactiv postat de organizatori. În al 17-lea an de când se organizează concursul de ciclism, au fost înscrişi 1046 de participanţi, de toate vârstele.

Ede Molnar (29 de ani), legitimat la Dinamo, are experienţă olimpică şi a participat la multiple concursuri internaţionale de profil.

Ede Molnar, la linia de finiş. FOTO: FB / Prima Evadare

Concursul s-a desfăşurat duminică, 15 iunie, între orele 10:00 – 21:00, pe următorul traseu: Aleea Privighetorilor – Str. Vadul Moldovei – Pădurea Băneasa – Aleea Teișani – Aleea Padina – Pădurea Tunari – prin spatele Aeroportului Otopeni – Moara Vlăsiei – Pădurea Vlădiceasca – Balotești – Snagov – Complex Astoria (Snagov/Ilfov)

Prima Evadare 2025 a fost o ediție provocatoare, dar spectaculoasă – datorită vouă! Ne bucurăm că faceți parte din această comunitate minunată de pasionați de natură și ciclism”, au transmis organizatorii.

Poliţia Rutieră a restricţionat traficul, pentru buna desfăşurare a evenimentului după cum urmează: 

– între orele 10:00 – 10:10, pe Aleea Privighetorilor;

– între orele 10:00 – 10:30, pe Str. Vadul Moldovei şi pe Aleea Padina;

– între orele 10:00 – 11:00, pe Aleea Teișani.

Totuşi, circulaţia a fost mult îngreunată în acea parte a Ilfovului, în special pe drumurile judeţene, transmit locuitori din zonă, pentru Buletin de Bucureşti.

Ciclism cross country, în șapte categorii noi de concurs

Pentru ediția din acest an au fost introduse șapte secțiuni noi de concurs, astfel încât numărul categoriilor premiate se ridică la 23.

Categoriile de concurs create pentru ediția din 2025:

  • Feminin 14-19 ani
  • Feminin 20-29 de ani
  • Feminin 30-39 de ani
  • Feminin 40-49 de ani
  • Feminin peste 50 de ani
  • Familie Feminin 4-8 ani și 9-13 ani
  • Traseu de 25 de kilometri.

Pentru primele locuri au fost premii în bani, medalii și trofee, dar și tricouri „Top 100” sau de participanți, poziții mai în față la startul de anul viitor și medalii turnate în metal „Top 500”, tricouri și medalii de Finisher, un kit de participant și premii la tombolele de la finalul concursului. 

În total, valoarea premiilor se ridică la peste 8.000 euro, transmit organizatorii.

CITEŞTE ŞI: Ultima zi de înscrieri la „Prima Evadare”. Cursa de ciclism cross country din Ilfov începe duminică

Traseu permanent pentru bicicliști

Un traseu permanent pentru bicicliști ar putea fi amenajat între București și Snagov, după modelul Budapesta-Balaton sau alte rute populare din Europa Occidentală, așa cum a scris Buletin de București aici.

Potrivit lui Daniel Sărdan, activist de mediu și unul dintre organizatorii cursei, inițiativa vine ca parte a unui demers mai amplu de conectare a naturii cu locuitorii din București și Ilfov.

CITEȘTE ȘI: Noul Cod Silvic, publicat în Monitorul Oficial. Care sunt principalele prevederi referitoare la spaţiile verzi din Capitală şi Ilfov

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

jandarmii cu armament militar la metrou
ArticoleMainTransport

Ce caută jandarmii cu armament militar la metrou. „Prezența lor are un caracter preventiv”

Jandarmeria Română a primit mai multe fotografii cu angajați de-ai săi prezenți...

Sector 6 | Cum se colectează deșeurile voluminoase. FOTO: PS6
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Cum se colectează deșeurile voluminoase

Deșeurile voluminoase, rezultate din renovarea casei, mobila veche, saltele, chiuvete, electrocasnice mari...