Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 24 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

31 de refugiați palestinieni, relocați în Sectorul 2. Părinții, forțați să-și lase copiii sănătoși pentru a-i însoți pe cei grav răniți, în spitale

17
31 de refugiați palestinieni, relocați în Sectorul 2. Părinții forțați să-și lase copiii sănătoși pentru a-i însoți pe cei grav răniți în spitale. Foto: PS2
31 de refugiați palestinieni, relocați în Sectorul 2. Părinții forțați să-și lase copiii sănătoși pentru a-i însoți pe cei grav răniți în spitale. Foto: PS2

31 de refugiați palestinieni, dintre care 11 copii și 20 adulți, au fost relocați în Sectorul 2, la solicitarea Guvernului, anunță autoritatea locală. O parte dintre cei mici, care nu aveau nevoie de spitalizare, au fost nevoiți să se despartă de părinții lor, pentru ca adulții să-și poată însoți ceilalți copii, grav răniți, în spitalele din Capitală.

Copiii rămaşi fără supraveghere au fost preluaţi de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, transmite instituţia Primăria de sector, într-un comunicat de presă.

„Începând cu data de 14.05.2025, un grup format din 11 copii și 20 de adulți a fost relocat în centrele de migranți din Sectorul 2, o parte dintre minori prezentând patologii medicale grave ce au necesitat spitalizare de urgență.

Având în vedere situația deosebită a unor familii relocate, în care părinții au fost nevoiți să însoțească copiii internați în unități medicale din București, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 a intervenit prompt pentru preluarea și protejarea minorilor rămași temporar fără supraveghere. Aceștia beneficiază în prezent de condiții adecvate de găzduire, îngrijire și sprijin adaptat nevoilor lor.”

Intervenția autorităților locale a fost realizată în colaborare cu organizații neguvernamentale precum Salvați Copiii și International Organization for Migration, care au oferit servicii esențiale, precum traducere, produse de primă necesitate și tichete alimentare, transmite Primăria Sectorului 2.

Cel puțin 50.000 palestinieni, uciși în timpul genocidului din Gaza

Cel puțin 50.000 palestinieni au fost uciși în timpul genocidului din Gaza, pornit în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023, conform datelor raportate de Ministerul Sănătăţii din Gaza (controlat de Hamas).

La începutul lunii februarie a acestui an, oficialii palestinieni au actualizat numărul morților la peste 61.700, după ce a adăugat circa 14.000 de palestinieni dispăruți, despre care se presupune că și-au pierdut viața prinși sub dărâmături, scrie Al-Jazeera.

Manifestație pentru Palestina în București

O nouă manifestație pentru Palestina va avea loc sâmbătă, 24 mai, la Piața Universității. Evenimentul este organizat pentru a solicita încheierea genocidului din Gaza, dar și pentru a marca 77 ani de la epurarea etnică a palestinienilor din 1948, cunoscută drept „Nakba” (catastrofă în arabă), transmit organizatorii.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 17:00, după următorul program:

  • 17:00 – 18:30 miting Piața Universității (esplanada statuilor)
  • 18:30 – 19:30 marș pe traseul Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei
  • 19:30 – 20:00 încheierea manifestării, cu alocuțiuni și lozinci, în Piața Victoriei.

CITEȘTE ȘI: REPORTAJ | Ziua în care s-a strigat pentru pace, pe trei voci, iar SRI a percheziționat protestatarii

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect