Fotojurnalistul Andrei Pungovschi, care a însoţit-o pe jurnalista Venera Dimulescu la comemorarea lui Zelea Codreanu, pentru a documenta o acţiune interzisă de lege, a fost vizitat la domiciliu de poliţişti, care i-au cerut fotografiile realizate, pentru a-i ajuta în anchetă. Poliţiştii au venit în casa fotografului cu un mandat de percheziţie, pentru a ridica fotografiile.
Revolta lui Andrei Pungovschi vine de la faptul că poliţiştii au nevoie de ajutorul jurnaliştilor pentru a îşi duce ancheta la bun sfârşit, în condiţiile în care „pe toată durata evenimentului au fost de față câteva echipaje de poliție și jandarmerie”. În plus, fotograful spune că „treaba jurnaliștilor nu este să facă munca autorităților, ci să documenteze subiectele pe care le consideră importante”.
Ancheta a pornit încă din decembrie, la câteva zile după ce Pungovschi a publicat fotografiile. Un articol in extenso, cât şi fotografiile găsiţi AICI, pe tema comemorării legionarului Zelea Codreanu.
Încă de atunci, poliţiştii i-au cerut fotografiile, însă, la acel moment, fotograful a refuzat.
„I-am refuzat, din două motive. În primul rând, treaba jurnaliștilor nu este să facă munca autorităților, ci să documenteze subiectele pe care le consideră importante. A doua la mână, este o ipocrizie din partea statului român să ceară imagini de la jurnaliști, în condițiile în care pe toată durata evenimentului au fost de față câteva echipaje de poliție și jandarmerie. Inclusiv când unii dintre participanți au făcut în mod repetat salutul nazist. Mai mult, astfel de comemorări, lansări și evenimente cu tematică legionară se întâmplă de mulți ani sub ochii instituțiilor.”
Fotojurnalistul de la comemorarea lui Zelea Codreanu, „vizitat” de Poliţie cu mandat de percheziţie
Dacă verbal nu au reuşit, poliţiştii i-au cerut procurorului de caz un mandat de percheziţie, aprobat de un judecător. Drept urmare, poliţiştii s-au întors la domiciliul fotografului, de data asta „blindaţi” cu documentele necesare.
„I-am invitat în casă, am sunat un prieten care cunoaște legea și care mi-a explicat că în baza mandatului sunt obligat să le predau fotografiile. Ceea ce am făcut, nu înainte de a le pune niște întrebări. Dacă era ilegal, de ce nu i-au oprit pe cei care au executat salutul nazist sub ochii polițiștilor? Manifestarea de la Tâncăbești are loc în fiecare an de multă vreme. Mi s-a spus că nu e treaba departamentului lor ce au făcut colegii din alt departament. Dacă era legal, de ce se anchetează și de ce s-au autosesizat acum? Mi s-a spus că informația a apărut în presă și opinia publică o cere.”
În România, legea interzice afișarea în public a simbolurilor legionare și salutul nazist, ambele văzute la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, la final de 2024.
Întreaga postare a lui Andrei Pungovschi, în care explică ce s-a întâmplat, AICI.
Legea spune că „Pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.”
Comments are closed.