Locuitorii din comuna Grădiștea din nordul județului Ilfov, care a înregistrat anul trecut cel mai mare procent de voturi acordate candidatului anulat Călin Georgescu, s-au trezit din nou în fața urnelor. Doar că, de data aceasta, fără „meteoritul” electoral în buletinul de vot și fără prea mult chef de revelații politice.
Departe de a mai fi o „ridicătură alungită de teren formată în lunca unui râu”, așa cum o definește DEX-ul, Grădiștea pare acum că s-a metamorfozat într-o o vale a apatiei și a indiferenței.
Peste 31% dintre votanți l-au ales în noiembrie pe candidatul cu discurs mesianic și simpatii legionare, dar puțini recunoșteau asta chiar și în zilele următoare. Acum, cu alegerile reluate și candidatul pro-rus scos din joc, ne-am întors să înțelegem ce s-a păstrat din acel moment de amnezie colectivă, și, mai ales, ce-l înlocuiește.
Am găsit mai puține certitudini și destulă apatie. Grădișteni „prea bătrâni” ca să mai voteze, tineri cu zâmbete largi, dar cu idei vagi despre ce înseamnă politică și adulți hipervigilenți, dar care își stăpânesc calmi tăcerea când sunt întrebați despre alegeri.
O comună ca „soarele sfânt de pe cer”
Am ajuns în Grădiștea în jurul orei 09:00, când secțiile de votare erau deja deschise de aproape două ore. Comuna părea însă abia trezită, într-un ritm lent, fără grabă și fără chef.
Pe Strada Libertății, principala arteră care traversează satul, câteva mașini treceau și ele în lene, fără vreo destinație grăbită.
Doar „soarele sfânt de pe cer”, vorba altui extremist, mai scălda în surdină gardurile scorojite din comuna ilfoveană, iar liniștea era spartă doar de turațiile mașinilor și de o pisică, periată de o femeie în fața unei porți, cu gesturi repetitive și agitate.
Pe ulițe, printre casele vechi, unele vizibil dărăpănate, domnea același iz de apatie: nicio forfotă electorală, nicio discuție aprinsă, niciun sac cu voturi furate. Doar aerul cald și câte un „Sărut mâna” sau „Bună ziua” spus în treacăt de necunoscuți, căci așa e „la țară”, în Ilfov.
Lipseau până și fețele cunoscute de data trecută, ca un indiciu că ziua urma să fie liniștită. Pe ulițe, oameni ioc.
Nici pe Marian Bâlea nu l-am mai găsit, pensionarul cu opinii tranșante care părea atunci cel mai informat om din sat. Dispăruseră din peisaj din pricina programului de la oficiu și poștașul-șef Nicolae Voicu, ajuns la a treia generație de meserie, dar și directoarea nervoasă care data trecută ne întâmpinase cu o suspiciune exagerată.
„Al cui ești tu?”
După toate încercările eșuate de a-i regăsi pe protagoniștii primului reportaj, m-am dus să văd dacă măcar statuia soldatului ilfovean mai e la locul ei. Și era. Tot acolo, dreaptă, tăcută, cu privirea pierdută undeva peste gardurile joase.
Totuși, când încercam să-i fac o poză mai artistică, o bătrână a trecut prin cadru.
„Bună ziua”, i-am spus. Mi-a răspuns din reflex, fără să se uite la mine, probabil din obișnuință, la cât de mult se salută oamenii între ei prin Grădiștea.
Am întrebat-o dacă a fost la vot. Mi-a zâmbit blând, aproape părintește, și mi-a zis că e prea bătrână pentru așa ceva, apoi mi-a pus faimoasa întrebare: „Da’ al cui ești tu?”. Am râs, mi-am clarificat intențiile și am insistat cu întrebarea, dacă totuși are de gând să voteze.
A clătinat din cap și a zis încet: „Nu, mamă… la 85 de ani ce să mai votez? Nici nu mă mai țin picioarele până la școală. Lasă, mergeți voi, ăștia tinerii, că noi nu mai avem ce căuta acolo”.
Când a zis asta, mi-am amintit ce ne spusese sus-numitul Marian Bâlea data trecută, că tinerii au umflat scorul candidatului anulat, mobilizați de un misterios antrenor de fotbal. Așa că am pornit pe urmele lor, să aflu dacă mai cred în aceleași lucruri sau dacă, între timp, au uitat pentru ce puseseră ștampila.
Mitul tinerilor „anti-sistem”
Bătrâna nu mi-a dat prea multe indicații despre locul unde aș putea să-i găsesc pe tineri, așa că am mers la secția de votare, cu speranța că o să găsesc răspunsuri mai clare.
În fața clădirii am găsit doar un polițist și pe președinta secției, care părea să-și fi pierdut, la rândul ei, orice urmă de energie.
Mi-a spus, cu aceeași lentoare și apatie despre care am tot amintit, că prezența la vot era „destul de mare”.
Am întrebat-o dacă au trecut tineri să voteze, iar ea, obosită, a spus, după ce a clipit de câteva ori: „Au fost câțiva, da, au fost”.
Pentru că nici ea nu părea convinsă de răspuns, am scos telefonul pentru a verifica prezența pe categorii de vârstă, pe site-ul Autorității Electorale Permanente.
Până la acea oră, mai puțin de 20 de grădișteni între 18 și 34 de ani votaseră. Mitul sutelor de tineri mobilizați de antrenor să voteze „anti-sistem” era tot mai greu de crezut, mai ales că nu apăreau acei tineri în realitatea obiectivă din „fieful” lui Călin Georgescu.
Chioșcul cu flori care vede tot
După discuția cu președinta dezinteresată, mi-a sărit în ochi un chioșc improvizat cu flori, o sămânță de speranță într-un colț înviorat de culori. Structura părea ridicată din ce materiale s-au găsit: plăci din lemn presat, tâmplărie termopan nefinisată, montate direct pe trotuar. În fața chioșcului, vaze albe de plastic, flori „țipătoare”, ghivece stivuite pe lădițe negre din plastic.
Un bărbat cu mâinile tocite și ochii adânciți stătea în tocul ușii, între două buchete de crizanteme, pe un fel de scaun din plastic. Nu vindea nimic, doar privea trecerea timpului, cu telefonul în mână și o liniște care aproape îmi spunea să nu întreb nimic.
Părea rupt din altă poveste decât cea electorală. La începutul zilei de duminică, singura certitudine era că florile miros frumos și tinerii tot nevăzuți erau.
L-am salutat, dar doar a dat ușor din cap. A spus că încă n-a votat, apoi a ridicat din umeri, fără să-și miște prea mult privirea dincolo de florile așezate cu grijă.
„Nu încă… aștept să vină nevasta, mergem împreună”, mi-a zis. Totuși, a adăugat că are de gând să voteze „pentru schimbare”.
L-am întrebat ce așteaptă de la viitorul președinte, iar răspunsul a venit scurt: „Să nu fie ca neamțul”.
A și contrazis-o pe președinta secției de votare când am încercat să aflu și de la el dacă a fost multă lume la vot.
„Nu. N-am văzut să intre lume”, a spus, la fel de scurt.
Când i-am spus că anul trecut Grădiștea a avut cel mai mare procent de voturi pentru Călin Georgescu, m-a întrerupt brusc, de parcă știa exact unde voiam să ajung: „Și acum o să iasă Simion”.
Răspunsurile lui, scurte și rare, păreau dozate, alese cu grijă.
„Multă lume l-a votat…”. A urmat o pauză incomfortabil de lungă, apoi a completat, mai articulat: „Majoritatea, din câți cunosc eu, au votat ori cu Georgescu, ori cu PNL, ori cu PSD. N-a fost numai așa, de nebuni, cum se spune. Fiecare vrem schimbare, ne-am săturat de ăștia. Or fi și tineri care l-au votat”.
„Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”
Discuția cu florarul a fost întreruptă brusc când am zărit cu coada ochiului un tânăr. Așa l-am cunoscut pe Gabi, un tânăr la vreo 20 de ani, într-un tricou gri, pantaloni scurți și papuci de casă, care fuma o țigară în plimbare pe Strada Libertății.
L-am întrebat dacă are 18 ani. S-a panicat puțin și a zis, cu ochii mari: „Da, am, chiar am!”, crezând, probabil, că fac referire la fumul care-i ieșea pe nări. I-am explicat că sunt reporter și scriu despre alegeri, apoi s-a relaxat.
Deși mă entuziasmasem că am găsit, în sfârșit, un tânăr din Grădiștea cu care să vorbesc despre rusofili, legionari, fascism, Gabi nu părea, de fapt, să știe mare lucru despre politică. Nu știa nici cine candidează, nici dacă o să meargă sigur la vot. „Poate mai pe seară”, a zis.
Când am adus vorba despre alegerile de anul trecut, a zis că nu a votat, dar că știe de Călin Georgescu și că „mulți băieți” din zonă l-au votat atunci. Nu părea să-i judece, dar nici să le înțeleagă prea bine alegerea.
L-am întrebat unde se joacă fotbal în Grădiștea și m-a îndrumat: „Pe acolo, în spate, sunt terenurile, dar nu cred că e nimeni”. Apoi a plecat, în același stil relaxat.
Pe drumul spre locul indicat, am trecut pe lângă un panou electoral amplasat chiar la intrarea în curtea unei școli. Era din același material ca pereții florăriei de mai devreme, prins între doi stâlpi de beton, sub un copac care părea să-l umbrească cu milă. Deasupra, vopsit cu șablon, scria cu litere negre „PANOU ELECTORAL”. Era și primul panou de acest fel pe care l-am văzut când am intrat în comună.
În afară de un colț de afiș USR rupt și o urmă albă de lipici, nimic. Nicio imagine, nicio promisiune. La alegerile trecute, același panou era plin cu fețe de candidați, semn că grădiștenii încă așteaptă „turul doi înapoi”.
Poate fi unul dintre motivele pentru care Gabi nu știa cine candidează. Tinerii ca Gabi sunt lăsați în Grădiștea să aleagă „mai pe seară” cu cine vor vota, la ghici, după cum bate vântul sau ce mai aud pe TikTok.
Soroș și „strâmbele” lui
Pe drumul spre teren, am mai sperat o clipă că voi găsi acolo răspunsul, poate vreo echipă de băieți, vreo discuție aprinsă, măcar o minge. Dar nu era nimic. Terenul de fotbal era închis cu lacătul.
Imediat lângă se afla o cârciumă-magazin, cu scaune din plastic și tejghea în spatele unei uși larg deschise. Înăuntru, doar doi bărbați și vânzătorul, dar zgomotul părea că vine dintr-o sală plină. Vocea unuia răsuna peste toate rafturile cu pufuleți, bere și chipsuri.
În Grădiștea, tăcerea domnea afară, dar aici, cuvintele parcă erau strigate cu aceeași putere cu care strigau protestatarii „turul doi, înapoi!”.
Între câteva beri și o discuție gălăgioasă, am reușit să-l trag deoparte pe cârciumar. Era genul de om care vorbește cu convingere, ca și cum opiniile lui sunt doar concluzii firești.
„Mai târziu merg la vot, eu de obicei votez mai târziu. Trebuie să ne exercităm dreptul ăsta, că e un drept. Dacă nu ne folosim de el odată la 4-5 ani, e păcat să-l irosim. Fiecare votează cum consideră, cum îl învață Dumnezeu”, a spus bărbatul.
L-am întrebat pentru ce va vota. A zâmbit puțin în colțul gurii, ca și cum ar fi știut deja că întrebarea e inevitabilă.
„Oamenii votează mereu negativ, să iasă ăla ca să nu iasă celălalt. Eu o să îl votez pe Simion, chiar dacă n-am garanția că va fi bun. Îl votez că nu pot să accept prostiile pe care le-au făcut ăștia”, în timp ce clienții lui trăgeau atenți cu urechea.
Vorbea calm, dar sigur. Și părea să aibă un clasament propriu, mental, al dezamăgirilor din politică:
„Lasconi, de exemplu, nu mai are nicio șansă, nu știu cum a ajuns în turul doi atunci. Crin Antonescu a folosit barca mult timp și Nicușor e clar că e cu sistemul, e șoroșist, e clar. Cine mai e… Funeriu a fost la Educație. Ce a făcut la Educație? N-a făcut nimic”.
În spatele cuvintelor sale, s-a conturat profilul clasic al votantului „anti-sistem”. Când a ajuns la temele mari, geopolitice, lucrurile au devenit clare:
„Asta, ce se spune, cu Moscova, cu Putin, sunt strâmbe băgate”, a fost concluzia dimineții.
La finalul zilei, predicția florarului din chioșcul cu pereți din rumeguș presat s-a adeverit, în mod deloc suprinzător: George Simion a câștigat comuna cu 50,13% din voturi. „Și acum o să iasă Simion”, spusese el, ca un fapt deja consumat.
Totuși, de data aceasta, campioana județului Ilfov la radicalism electoral s-a mutat vreo 20 de kilometri spre Sud.
Cel mai mare procent pentru candidatul AUR s-a înregistrat în comuna Petrăchioaia (51,54%).
