O cetate spectaculoasă, Poenari, a fost redeschisă publicului după trei ani de restaurare. Fortificația medievală, aflată la doar 180 de kilometri de București, este cunoscută mai ales pentru legăturile cu Vlad Țepeș.
Cetatea Poenari datează din secolul al XIV-lea, atunci când a fost construit primul turn de către voievodul Negru Vodă, întemeietorul Țării Românești. A fost extinsă de Vlad Țepeș, reprezentând un punct strategic și de apărare în fața pericolului otoman. Legenda spune că aici s-ar fi sinucis, în 1462, soția lui Vlad Țepeș, Anastasia, nepoata reginei Poloniei.
Se spune că locul unde trupul său s-a zdrobit de stânci, s-a înroșit și așa a rămas până în ziua de astăzi. Este vorba de zona din fața turnului care are în față râul Argeș.
Cum se ajunge la această cetate spectaculoasă
Azi, cetatea Poenari se află în comuna Arefu, județul Argeș, în apropiere de Transfăgărășan, la doar 4 km distanță de barajul Vidraru, în vârful muntelui Cetățuia, la aproximativ 400 de metri față de nivelul văii.
Din București se ajunge foarte ușor, pe autostrada A1 București-Pitești-Curtea de Argeș, apoi către comuna Arefu.
Totuși, pentru a ajunge la această cetate spectaculoasă, trebuie urcate aproximativ 1.480 de trepte. Traseul nu este nici pe departe obositor, ci mai degrabă încântător, treptele fiind destul de lejer de urcat.
Trei ani de restaurări
Valoarea totală a contractului de restaurare a fost de peste 25 de milioane de lei. Refacerea cetățenii Poenari a durat trei ani.
„Lucrările realizate au vizat reabilitarea structurală și arhitecturală a Cetății Poenari, lucrări de conservare, lucrări de stopare a umidității și protecția zidurilor, lucrări de refacere a pavimentelor și pardoselilor, reabilitarea traseelor de vizitare, reabilitarea căii de acces pietonală, înlocuirea cablului de alimentare cu energie electrica a cetății, montarea unui traseu de fibră optică și a ridicătoarelor de semnal Wi-Fi pe traseu, înființarea instalației de iluminat și a unui sistem de supraveghere pe traseul de acces-evacuare, montarea Acces Point exterior Wi-Fi 6, montarea pe traseu a generatoarelor acustice de zgomot, amplasare de bănci și coșuri de gunoi”, se arată într-un comunicat transmis de CJ Argeș.
Turiștii care vor să viziteze Cetatea Poenari sunt așteptați în orice zi a săptămânii, între orele 10:00 – 18:00. Ultimul grup poate urca la ora 17:00.
Biletele pot fi cumpărate atât de la cetatea, dar și online. Prețul unui bilet este de 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru elevi, studenți și pensionari.