Deputatul USR Alex Dimitriu, fost consilier local la Sectorul 5, acuza că două învățătoare au grijă de copiii de la unitatea de tip after school a Primăriei Sectorului 5, fără să aibă forme legale.
Alexandru Dimitriu a precizat că a verificat personal situația după ce a primit mai multe sesizări, iar informațiile s-au confirmat: cele două cadre didactice activează în cadrul Complexului Multifuncțional „Sfântul Andrei”, de pe strada Viilor, însă nu figurează cu contracte de muncă legale în Revisal.
„Primăria are responsabilitatea de a asigura respectarea legii și protecția copiilor în instituțiile pe care le administrează.
Munca la negru, într-un loc destinat educației, este de neacceptat și ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care această instituție este gestionată.
Putred, totul este putred în legătură cu blestemata asta de Primărie a Sectorului 5, capturată de clanul Piedone. Pe lângă hoții, mai adăugăm și munca la negru la capitolul abateri.
Cum să apelezi la munca la negru când vine vorba despre copiii noștri? Pe cine și cum tragi la răspundere în cazul în care se întâmplă ceva? Acesta este un caz care te lasă fără cuvinte. Este ultima speță de nemernicie’, a declarat Alexandru Dimitriu, deputat USR București.
Unitate after school a Primăriei Sectorului 5 cu acte în neregulă. Cine verifică?
Alexandru Dimitriu precizează că Inspectoratul Teritorilor de Muncă al Municipiului București ar fi trebuit să se sesizeze în această situație.
„Însă, surprinzător, Constantin Bujor, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București (ITM), are clădirea situată în Șos. Giurgiului închiriată chiar de Complexul Multifuncțional ‘Sfântul Andrei’.
Această legătură ar putea explica de ce există un anumit curaj de a angaja la negru, având convingerea că ITM nu va efectua controale în acest caz”, acuză deputatul USR.
CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Obținerea unei vize de flotant false, pentru a înscrie copiii la școală, este ilegală
Vom reveni cu o explicație din partea Primăriei Sectorului 5 pe acest subiect.