Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 3 February 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentFeatured

Dosarul Nordis: percheziții în București, Ilfov și Monaco. Procurorii acuză o delapidare de 71 de milioane de euro. Soțul Laurei Vicol, adus la DIICOT

37
Dosarul Nordis
Dosarul Nordis. Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

65 de percheziții au fost declanșate luni de către DIICOT în dosarul Nordis pe teritoriul României și a Principatului Monaco. Sunt vizați 75 de suspecți, printre care și soțul fostei deputate PSD Laura Vicol.

Procurorii susțin că firma Nordis a încasat 195 de milioane de euro, de la clienți, pentru apartamente noi, dar suspecții au delapidat peste 71 de milioane de euro.

Care sunt acuzațiile procurorilor în dosarul Nordis

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițeri din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au anunțat că pun în aplicare 65 de mandate de percheziție domiciliară pe teritoriul României și al Principatului Monaco (63 pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița Năsăud și Prahova), în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.

„Cercetările efectuate până la această dată, vizând un număr de 72 de suspecți (40 de persoane fizice și 32 de persoane juridice) au relevat că, începând cu anul 2018, trei dintre suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), delapidarea fondurilor societăților, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat. Fondurile financiare ilicite astfel obținute au fost supuse procesului de spălarea banilor.

Din investigațiile efectuate a rezultat că eșalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor (aflate în relație de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare și au sprijinit-o activ, prin diverse modalități, sub controlul și îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracțional organizat, pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuții de a întocmi documentația aferentă operațiunilor de vânzare a imobilelor, apartamentare, intabulare sau consultanță juridică (notari și avocați) și de a încasa sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT despre dosarul Nordis.

CITEȘTE ȘI: Proiectele Nordis din București. Unde se află ansamblurile de lux în valoare de 23 de milioane de euro

YouTube video
Percheziții în dosarul Nordis, începute luni dimineață

Peste 71 de milioane de euro ar fi fost folosiți în alte scopuri

DIICOT afirmă că, în perioada 2019-2024, liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, ar fi încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro).

„Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346.000.000 de lei și 2.400.000 de euro.

În primele două situații, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor a avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparența legalității operațiunilor prin care sumele de bani au ieșit din patrimoniul societăților (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părți sociale, respectiv înființarea și/sau preluarea a zeci de societăți pentru a simula operațiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca proveniență avansurile achitate de către clienți să poată fi externalizate sub aparența unor contracte de prestări servicii sau achiziții de bunuri).

Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani au urmat aceeași destinație, conturile membrilor grupării și retragerea în numerar”, se mai arată în comunicatul DIICOT în legătură cu dosarul Nordis.

Procurorii afirmă că suspecții ar fi indus în eroare, cu ocazia executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare, acte adiționale și contracte de vânzare cumpărare având ca obiect imobile (apartamente) în cadrul unor ansambluri rezidențiale, mai multe persoane fizice și juridice, în mod direct sau indirect, prin intermediul angajaților societăților cu atribuții în vânzări, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase constând în finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor către un număr mare de clienți, afirmarea unor procente mari de vânzări, respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată și repetată a semnării contractelor prin prezentarea deformată a realității obiective și prin presarea clienților cumpărători să accepte alte termene și condiții dezavantajoase, invocarea unor impedimente inexistente la semnarea contractelor (neplata taxelor și impozitelor, argumente false privind întârzierea lucrărilor – vreme nefavorabilă, pandemie sau conflictul armat de la granița cu Ucraina).

CITEȘTE ȘI: Dosar penal în afacerea Nordis. Acuzatiile: grup infracțional organizat și delapidare

Dosarul Nordis: apartamentele ar fi fost vândute de mai multe ori

„Manoperele frauduloase folosite de membrii grupării de criminalitate organizată în raport cu clienții au constat și în vânzarea imobilelor către alte persoane, condiționarea semnării contractelor de vânzare-cumpărare de asumarea unor noi obligații neinserate inițial în promisiunea de vânzare, cum ar fi cedarea folosinței locuințelor pe o perioadă lungă de timp, intenția de a folosi apartamentele edificate în interes propriu – pentru funcționarea hotelului, grevarea imobilelor de sarcini în favoarea unor terțe persoane sau membri ai grupării fără notificarea clientului , interdicția notării la cartea funciară a promisiunilor de vânzare-cumpărare, asumarea în scris a obligației de a nu face aprecieri publice asupra oricărui aspect al relațiilor contractuale sub sancțiunea plății unor daune de valori mari care descuraja orice demers judiciar al clienților.

Suspecții au recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucționarea accesului clienților în șantiere pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăți urmată la scurt timp de rezoluțiunea vânzării, în scopul needificării și/sau nepunerii la dispoziția clienților a imobilelor contractate. Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată au produs pagube materiale substanțiale clienților, corelativ cu obținerea de către ei a unor foloase patrimoniale injuste .

În baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat și la intervale diferite de timp, liderii grupului infracțional au dispus efectuarea în documentele contabile ale firmelor (persoane juridice cu calitatea procesuală de suspect) de operațiuni fictive de achiziții, în scopul diminuării bazei impozabile și deducerii ilegale a taxei pe valoare adăugată”, mai arată DIICOT.

Soțul Laurei Vicol, Vladimir Ciorbă, unul dintre suspecții audiați în dosarul Nordis

Audierile se desfășoară la București, iar printre cei vizați se numără și unul dintre acționarii principali ai Nordis, Vladimir Ciorbă, soțul fostei deputate PSD și fostă șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol.

După ce multe proiecte ale dezvoltatorului Nordis au rămas doar pe hârtie, iar banii clienților au dispărut, o investigație Recorder a arătat că prin circuitul de firme au fost încasate în avans sume considerabile de bani de la oameni care n-au mai intrat niciodată în posesia apartamentelor promise, deși le-au plătit integral.

Ancheta jurnalistilor Recorder, a evidențiat și legăturile politice ale grupului. Vladimir Ciorbă, principalul asociat al Nordis, este soțul Laurei Vicol, deputată PSD și șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților la acea vreme.

Pe 7 octombrie, un complet de judecată a decis intrarea în insolvență a firmei Nordis Management, una dintre cele mai importante entități din grup. Aproximativ 80 de creditori au solicitat această măsură din cauza neplății datoriilor.

CITEȘTE ȘI: Investigație Recorder: Proiectul Nordis, o țeapă imobiliară a unui dezvoltator cu conexiuni la cel mai înalt nivel

Unul dintre proiectele de lux anunțate de Nordis în București, Nordis Primăverii, este un ansamblu de tip boutique amplasat pe unul dintre cele mai scumpe bulevarde din România și se ridică la o valoare estimată de piață de peste 8 milioane de euro.

Cel de-al doilea proiect se află tot în nordul Capitalei, iar valoarea este de 15 milioane de euro.

În urma scandalului, Laura Vicol și-a dat demisia din PSD, acuzând o „campanie de destabilizare” a partidului, aflat în campanie electorală, după dezvăluirile în cazul Nordis.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

ghene subterane
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | 222 de ghene subterane, pe patru fracții, vor fi funcționale, în scurt timp. Primăria a finalizat procesul de recepție

Recepția primelor 222 de ghene subterane, pentru precolectarea selectivă, fost finalizată de...

Ioana Băsescu
ArticoleMainȘtiri

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României, audiată la DIICOT București, în cazul Nordis

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României Traian Băsescu, este audiată luni,...

banii de la Nordis
ArticoleEvenimentȘtiri

Care sunt firmele și vedetele din București care speră să recupereze banii de la Nordis

Cinci companii din grupul Nordis au încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente...

Termoenergetica are pierderi
ArticoleMainTermoficare

ELCEN: Termoenergetica are pierderi de 1 miliard de lei

Termoenergetica are pierderi tehnologice de 1 miliard de lei, din cauza rețelelor...