Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 31 January 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Parchetul General ridică documente de la Direcția pentru Cultură București, în dosarul furtului din Olanda

41
documente de la Direcția pentru Cultură București
Parchetul General a ridicat documente de la Direcția pentru Cultură București

Mai multe documente de la Direcția pentru Cultură a Municipiului București (DCMB) sunt ridicate miercuri, în dosarul privind furtul din Olanda al tezaurului dacic, anunță surse din Parchetul General pentru G4Media.

Buletin de București a scris marți că certificatul de export pentru Coiful de aur de la Coțofenești, cu ajutorul căruia piesele de tezaur au putut părăsi Capitala, a fost semnat de șeful Direcției pentru Cultură București, Dragoș Frăsineanu.

Soţia directorului, Mihaela Frăsineanu, este consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului Marcel Ciolacu.

Despre ce documente de la Direcția pentru Cultură București este vorba

Potrivit legislaţiei, instituția care administrează bunurile de patrimoniu, adică Muzeul Naţional de Istorie, a trebuit să obțină avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor și aprobarea ministrului Culturii.

De asemenea, a fost obligatorie prezentarea unui contract de asigurare pentru bunul care urmează a fi exportat, cu excepția unor cazuri deosebite, când se poate obține un certificat de garanție guvernamentală din partea statului gazdă, scrie Buletin de București.

În cazul Coifului de aur, în baza acestor documentele, la care se adaugă un aviz de principiu, hotărârea se comunică și Inspectoratului General al Poliției Române.

În cele din urmă, în cazul coifului de la Coțofenești, certificatul de export a fost eliberat de Direcția pentru Cultură a Municipiului București (DCMB), unde director este Dragoș Frăsineanu, „protejatul” Nataliei Intotero.

CITEȘTE ȘI: Certificatul de export pentru Coiful de aur a fost semnat de şeful Direcţiei de Cultură din Capitală, „protejatul” Nataliei Intotero

CITEȘTE ȘI: Unul dintre directorii implicați în avizarea expoziției din Olanda, protejat de ministrul Culturii

Ce l-a supărat pe Dragoș Frăsineanu

În urmă cu aproape trei săptămâni, Buletin de București a dezvăluit că pe fațada sediului DCMB, aflată într-o zonă de protecție istorică, sunt montate aparate de aer condiționat fără autorizație de construire.

Articolul l-a iritat peste măsură pe Frăsineanu iar aceasta i-a transmis reporterului BdB, într-o discuție în biroul său de la DCMB, că este prea tânăr să se bage „în astfel de lucruri”.

CITEŞTE ŞI: Șeful Direcției pentru Cultură din Capitală, Dragoș Frăsineanu, către reporterul Buletin de București: „Mâine sunt la voi la ușă, cu poliție și procuratură. Nu e cazul să-ți distrugi viața

Dragoș Frăsineanu a susținut că articolul „Ironie amară: instituţia responsabilă cu protejarea patrimoniului are aparate de aer condiționat ilegale pe clădirea monument istoric în care funcţionează” ar fi „o lucrătură atât de prost făcută” și „o comandă” împotriva lui.

„Tu ești o verigă printre ultimii. Chiar sacrificată, din păcate. Și îmi pare rău. Mare grijă, te rog, nu e cazul să-ți distrugi viața.Dragoș Frăsineanu, către jurnalistul Buletin de București


O altă angajată a instituției publice, participantă la discuție, a insistat pe faptul că DCMB îl va da în judecată pe jurnalist „pe persoană fizică, înțelegi?”.

CITEŞTE ŞI: Frăsineanu de la Direcția pentru Cultură, absolvent de Geografie, carieră de funcționar presărată de controverse. Soția, consilier de stat la Cancelaria lui Marcel Ciolacu

Pe parcursul dialogului, Dragoș Frăsineanu a precizat că va trimite poliția la sediul Asociației Funky Citizens, publisherul publicației „Buletin de București”, „să vedem cum sunteți voi versus noi”, și a susținut că va reclama organizația la instituțiile de la care a obținut granturi de finanțare.

„Știi cât de ușor este să faci rău în lumea asta?”, a afirmat directorul Direcției de Cultură a Municipiului București.

CITEȘTE ȘI: Directorul Direcției pentru Cultură București a mai amenințat jurnaliști. Cazul Pro TV. Reacțiile opiniei publice

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.