Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Termoficare

TERMOFICARE | Sistemul funcționează la 80% din capacitate și aproape 500 blocuri sunt fără căldură

TERMOFICARE | Sistemul funcționează la 80% din capacitate și aproape 500 blocuri sunt fără căldură
Sistemul funcționează la 80% din capacitate și aproape 500 blocuri sunt fără căldură. Inquam Photos / George Călin

Valul de frig din ultimele nopți care a cuprins Bucureștiul a dus la o criză în sistemul de termoficare al Capitalei, iar aproape 500 blocuri sunt fără căldură, în timp ce autoritățile se luptă să țină sub control avariile în cascadă. Aplicația Termoalert indica miercuri, 29 ianuarie, un procent de funcționare al sistemului de doar 84%.

Imaginea este completată de datele furnizate de CMTEB, care anunță o lungă listă de puncte termice afectate de avarii și lucrări de reparații. Peste 400 de blocuri sunt lipsite complet de căldură și apă caldă, în timp ce restul se confruntă cu furnizare deficitară.

CITEȘTE ȘI: ELCEN avertizează Termoenergetica: a ajuns la datorii de peste 1,180 de miliarde de lei

Blocuri sunt fără căldură. Sectoarele 2 și 3, cele mai afectate

Din datele centralizate de Buletin de București, cele mai afectate zone par a fi în sectoarele 2 și 3, unde numărul de blocuri deconectate este semnificativ mai mare față de alte zone ale orașului.

CITEȘTE ȘI Nicușor Dan, despre „măcelul” zonei retrocedate din IOR : „Dacă proprietarul va defrişa pe 10 ha, o să-i dăm o amendă de 350 milioane euro”

Potrivit Termoenergetica, principalele cauze ale întreruperilor sunt avarii la rețeaua primară și secundară de termoficare (defecțiuni la conducte, racorduri și puncte termice), lucrările de modernizare și lipsa parametrilor de funcționare (imposibilitatea livrării agentului termic la parametrii optimi din cauza problemelor la CET-uri).

Sectorul 1:

  • Puncte termice afectate: O Chibrit, 17-19 Bucureștii Noi, N Chibrit, Spitalul Elias, Nicolae Racotă, Miciurin.
  • Număr total de blocuri afectate: 34
  • Cauze: Lucrări de reparații, lucrări programate în cadrul proiectului POIM.
  • Data/ora estimării repunerii în funcțiune: 29.01.2025, ora 23:30.

Sectorul 2:

  • Puncte termice afectate: 5 Colentina, 201 Mihai Bravu, E2 Vatra Luminoasă, 3 Iancului, D18 Mihai Bravu, U2 Avrig, U1 Avrig, C16 Mihai Bravu, P16 Mihai Bravu, 1 Dimitrov, 3 Vaselor, 1 Republicii, D11 Mihai Bravu, Chiristigii, 1 Colentina, 7 IRTA, ICB, P10 Foisor, Ion Maiorescu, 5 Lacul Tei, 1 Cheile Zanoagei, 7 Colentina, 5 Moșilor, 3 Colentina, 1 Teiul Doamnei, 4 Ștefan cel Mare, Ramuri Tei, 2 Cheile Zanoagei, 6 Moșilor, 3 Cheile Zanoagei, P8 Foisor, 17-18 Petricani, 2 Teiul Doamnei, 4 Moșilor, 4 Cheile Zanoagei, 1 Moșilor, 4 Colentina, P7A Foisor, Luncșoara, 3 Moșilor, Sp. Fundeni, Universitatea Tehnică OGA, Sp. Fundeni – Camine Fundeni, 64 Colentina, 1 Colentina 3, 2 Colentina 3, 2 Fundeni, 3 Fundeni, 3 Petricani, 2 Colentina 2, Nada Florilor, 1 Fundeni.
  • Număr total de blocuri afectate: 519
  • Cauze: Deficiențe ACC/INC, lucrări de reparații, lucrări programate în cadrul proiectului POIM, izolare tronson, lipsă parametri.
  • Data/ora estimării repunerii în funcțiune: Variabilă, între 29.01.2025, ora 15:30 și 30.01.2025, ora 23:30.

Sectorul 3:

  • Puncte termice afectate: 1 Catelu, 9 Catelu, 1XA, 2 Stejarului, 3 Catelu, 24A, 5 Catelu, 2 Unității, Mihai Bravu Vest, 3 Unității, Dristor Insulă, 1 Anexa, IN CITY, 16 Răcari, 10 Laborator, 11 Laborator, 17 Răcari, 1 Laborator, Colegiul Tehnic Mihai Bravu, 2 Vitan, 9 Placare-T, 16 Foișor, 2 Papiu Ilarian, 3 Labirint, I3, 2 Mărășești, J2 Unirii, M107, F6, 2 Cornul Caprei, 1 Labirint, 9 Vitan, S14, E1, 2 Călărași, 3 Mărășești, SC.3 Dudești, C3 Căuzași, 3 Călărași, 5 Cornul Caprei, G3, 1 Călărași, 1 Tomis, 10 Vitan, 7 Vitan, 1 Mărășești, 9 Laborator, 2 Tomis, 6 Vitan, 5 Călărași, 7 Călărași, S6, E6, 14 Foișor, 4 Dudești, 3 Papiu Ilarian.
  • Număr total de blocuri afectate: 633
  • Cauze: Deficiențe ACC/INC, lucrări de reparații, lucrări programate în cadrul proiectului POIM, izolare tronson, lipsă parametri.
  • Data/ora estimării repunerii în funcțiune: 30.01.2025, ora 23:30.

Sectorul 5:

  • Puncte termice afectate: Ct Școala Ferentari, Tudor Vladimirescu, 2 Petre Ispirescu.
  • Număr total de blocuri afectate: 25
  • Cauze: Deficiențe INC, remediere avarie canal, lipsă parametri.
  • Data/ora estimării repunerii în funcțiune: 29.01.2025, ora 09:00 și ora 10:30.

Sectorul 6:

  • Puncte termice afectate: Prunaru, 7 Giulești, SC 11, 7/2, UM 02630, CSA Steaua – Sala Sport “Mihai Viteazu” UM 01026 (2301), MFA, PLAVAT, S.G.A. Ilfov-București (Administrația Națională Apele Române).
  • Număr total de blocuri afectate: 64
  • Cauze: Deficiențe INC, remediere avarie racord primar, înlocuire conductă, parametri insuficienți livrați de CET Grivița, rentregire tronson.
  • Data/ora estimării repunerii în funcțiune: Variabilă, între 29.01.2025, ora 08:00 și 29.01.2025, ora 23:30.

Avariile ELCEN, cu repetiție

Recent, o avarie la CET Vest a dus la un război între Termoenergetica și ELCEN. Reprezentatii municipalității au acuzat compania guvernamentală că nu a mărit capacitatea termică furnizată de CET Grozăveşti şi CET Progresu, după avaria de la CET Vest, pentru a contracara efectele.

În plus, oficialii companiei au atras atenţia că numai în acest sezon de iarnă au fost şapte incidente la CET Vest.

CITEȘTE ȘI Certificatul de export pentru Coiful de aur a fost semnat de şeful Direcţiei de Cultură din Capitală, „protejatul” Nataliei Intotero

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.