Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 30 January 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Sondajul care îl clasează pe Nicuşor Dan pe locul al doilea, indiferent dacă va candida sau nu Călin Georgescu

39
Nicuşor Dan, locul al doilea într-un sondaj pentru prezidenţiale. FOTO: INQUAM / Tudor Pană
Nicuşor Dan, locul al doilea într-un sondaj pentru prezidenţiale. FOTO: INQUAM / Tudor Pană

Nicuşor Dan este pe locul al doilea în preferinţele votanţilor, reiese dintr-un sondaj făcut de CURS, cu două scenarii. În primul scenariu, locul I este ocupat de Călin Georgescu. Dacă acestuia i se refuză candidatura şi este înlocuit de George Simion, preşedintele AUR este cel care ar avea cele mai multe voturi, urmat tot de Nicuşor Dan.

Drept urmare, reiese din ambele scenarii, Nicuşor Dan ar ajunge în turul al doilea cu unul dintre candidaţii suveranişti.

Scenariul I

Procentele arată că, în cazul în care va candida Călin Georgescu, acesta va obţine, din postura de independent, 37% dintre sufragii, urmat de Nicuşor Dan, cu 21%. Pe locul al treilea s-ar clasa Crin Antonescu, cu 18%.

La o distanţă considerabilă se află Elena Lasconi (7%) şi Diana Şoşoacă (6%). Candidatura Dianei Şoşoacă este cu semnul întrebării. Mai rămân alţi 13% votanţi care indică „alt candidat”.

sondajul CURS, scenariul în care C. Georgescu va candida

Scenariul al II-lea

Dacă lui Călin Georgescu nu i se va permite să candideze şi, în locul său, va intra în lupta electorală George Simion, procentele ar arăta în felul următor, conform sondajului CURS:

  • George Simion 25%
  • Nicuşor Dan 24%
  • Crin Antonescu 23%

Elena Lasconi ar obţine 13% dintre voturi, în vreme ce 15% dintre români ar vota alt candidat.

sondajul CURS, scenariul în care C. Georgescu nu va candida

76% dintre participanții la sondaj au răspuns că vor merge cu siguranță la vot.

Patronul CURS este Iosif Buble, cel care conduce şi publicaţia ştiripesurse.ro, cu nenumărate contracte de publicitate din partea societăţilor de stat, a oamenilor politici şi a partidelor. Soţia sa este Diana Tuşa, parlamentar PNL şi, ulterior, PSD.

Sondajul de acum o săptămână, cu Nicuşor Dan pe locul al III-lea

Pe 20 ianuarie, a fost dat publicităţii un alt sondaj, de data asta realizat de Avangarde, casă condusă de Marius Pieleanu. Atunci, Nicuşor Dan nu era pe locul al doilea, ci pe al treilea.

Sondajul a fost realizat în perioada 10-16 ianuarie 2025 și este „autofinanțat, nu a fost comandat de niciun partid politic”, a declarat sociologul Marius Pieleanu, pentru Libertatea.

La întrebarea: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale (turul 1), cu cine ați vota?”, pe primul loc a ieșit Călin Georgescu (38%), urmat de Crin Antonescu (25%), Nicușor Dan (17%), George Simion (6%) și Elena Lasconi (6%). Diana Șoșoacă este ultima, cu 5%.

CITEŞTE ŞI: Curtea Constituţională a anulat turul I al alegerilor prezidenţiale. Întregul proces se reia de la zero

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect