Capitala României era epicentrul național al „Epocii de Aur”, în urmă cu 35 de ani. Curentul electric cu porția, frigul din apartamente iarna, cozile de la Alimentara și PECO, mijloacele de transport în comun rare şi supra aglomerate, lipsa presiunii la gazul metan de la aragaz și demolările care erau în toi făceau parte din tabloul zilnic al unui oraș „gri” și la propriu și la figurat.
O fereastră către această perioadă de tristă amintire a fost zugrăvită în paginile unui jurnal intim scris între 1985 și 1989 de arhitectul Gheorghe Leahu, cunoscut drept „părintele” magazinului Unirea.
Cum arătau sărbătorile în Bucureștiul comunist. File de jurnal
Spre deosebire de inginerul Gheorghe Ursu, ale cărui însemnări au fost descoperite de colegii săi de birou care l-au turnat la Securitate, fapt ce a dus în scurt timp la moartea sa, arhitectul Leahu a avut şansa să-şi publice gândurile, după 1989, la editura Fundației Academia Civică.
„Într-o zi oarecare zi de octombrie a anului 1985, disperat că nu puteam să-mi exprim nicăieri revolta, am început acest jurnal secret, în care am încercat să consemnez cum era mutilat Bucureştiul şi traiul zilnic al românilor şi al familiei mele. […]”, scrie Gheorghe Leahu în prefaţa „1985-1989 Arhitect în «Epoca de Aur»”.
Așadar, însemnările arhitectului surprind o imagine, pe alocuri de-a dreptul șocantă, a unei Capitale în care s-au demolat 450 de hectare de cartiere de locuințe, clădiri de instituții și 23 de biserici.
Din jurnalul său, redacția Buletin de București a selectat doar zilele prin care putem vedea cum arătau sărbătorile de iarnă în Bucureștiul comunist.
26 decembrie: Dacă am vedea toate bunătăţile pământului românesc dispărute azi de pe piață cum sunt duse de la casele de comenzi speciale, ce-am zice noi, poporul?
S-au adus anul acesta extrem de puţini brazi pentru populație, ici colo, la nişte cozi cu bătăi şi înghesuială incredibilă, s-au distribuit mai ales molizi rari şi sărăcăcioşi.
În schimb, am văzut, sfidând orice bun simţ, zeci de autoturisme negre Dacia 1310,1800, 2000 cu portbagajele întredeschise, cu 1, 2, 3 brazi atârnând ca niște cozi, brazi minunaţi cu crengile dese, brazi argintii sau obişnuiţi, ce erau duşi în portbagaj direct la locuinţele celor mai mari comunişti ai României de azi.
Aceştia, plecaţi toţi de la ţară sau din familii ce apucau tradiţiile româneşti ale Crăciunului în anii fericiţi ai ţării, nu pot uita nici ei pentru copiii sau nepoţii lor perpetuarea acestei minuni a copilăriei fiecăruia dintre noi.
Tot pe străzile centrale am întâlnit furgonete sau ARO 4×4 burduşite cu brazi, aduşi, după cum spunea clar numărul de înmatriculare, din CS (Covasna) MS (Mureş) sau PH (Prahova). Destinația? Şefi, miniştri, directori generali din diferite institute centrale, înscrişi pe listele ministerului cu 1-2 brazi, după cum şi-au exprimat dorinţa.
Fac o constatare dureroasă. Dacă acum, în pragul Crăciunului, doar datorită dimensiunilor foarte mari ale brazilor ei n-au putut fi complet mascaţi în portbagajele maşinilor negre cu numere galbene mici şi au trebuit să fie plimbaţi vizibil pe Calea Victoriei, Bd. Magheru, cartierul Primăverii – Floreasca, pentru a fi duşi acasă la toată protipendada actuală a ţării, mă întreb câte şunci, jamboane, salamuri de Sibiu, caşcavaluri, brânzeturi, fructe şi legume, măsline, cafea și tot ce am visa noi să avem în casă, câte din acestea sunt transportate zilnic în portbagaje fără ca noi, populaţia, să le vedem?
Brazii – n-ai ce le face – şi-au arătat cozile şi vârfurile în public, dar toate bunătăţile pământului românesc dispărute azi de pe piață dacă le-am vedea cum sunt duse de la casele de comenzi speciale, de la bufetele instituţiilor centrale, de la fermele speciale direct la aleşii de azi ai zilei, ce-am zice noi, poporul?
Dar nu le vedem, noroc că portbagajele sunt etanş închise şi conţinutul lor invizibil.
Bucureștiul comunist: N-am mai prins caşcaval de peste 6-8 luni
Azi am stat 40 de minute la coadă la „Premialu!” din Piaţa Amzei, pentru 1 kg de caşcaval. N-am mai prins caşcaval de peste 6-8 luni. Nu puteam rata ocazia.
Se dădea numai în jur de 1 kg. Era să întârzii la slujbă pentru prima dată în 29 de ani… dar am ajuns transpirat şi gâfâind exact la 8 fără 1 minut pe poarta Institutului.
leri şi azi în Institut s-au făcut mese, a adus fiecare ce-a putut de acasă, s-a mâncat şi s-a băut în toate colectivele, sfidând decretul 400, într-o bună dispoziţie sărbătorească şi pe un frig îngrozitor.
De o săptămână, tot Institutul „Proiect Bucureşti” este absolut neîncălzit. Afară sunt minus 9 grade C, minus 11 grade C, ger, vânt puternic, crivăţ din nord-est.
În ateliere, atmosfera este de cavou, inumană, caloriferele absolut reci, nu există nici un pic de presiune la gaze! Se lucrează cu mănuşi, cu pufoaice, căciuli pe cap, îmbrăcați cu toții ca afară.
Azi am ieşit toţi bărbaţii din secţie la curăţat zăpada din curtea Institutului şi de pe toată strada Alecsandri. Motivul?
Trebuia să vină la prânz în Institut tov. primar general Olteanu şi atunci cei 28 de arhitecţi, ingineri proiectanți din secţia mea i-am curăţat accesul în institut ca-n palmă.
Bună treabă am făcut… avem şi studii pe profil…
CITEȘTE ȘI:
Sărbătorile în Bucureștiul comunist | 20 Decembrie: „Lumea știe ce trăim noi acum?”
Comments are closed.