Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Diverse

71 de autoturisme avariate în Bucureşti şi Ilfov de copaci rupţi de vântul puternic

71 de autoturisme avariate în Bucureşti şi Ilfov de copaci rupţi de vântul puternic
71 de autoturisme avariate în Bucureşti. Foto Alexandru Stan

71 de autoturisme avariate în Bucureşti şi Ilfov de copaci rupţi de vântul puternic. Pompierii au gestionat, în ultimele 24 de ore, 116 intervenţii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov (ISUBIF).

Autoturisme avariate în Bucureşti

Potrivit informării în Bucureşti s-a intervenit în 92 de cazuri – dintre care 82 de copaci degajaţi, nouă elemente de construcţie desprinse şi o acumulare de apă, în urma cărora au fost avariate 69 de autoturisme, potrivit Agerpres.

În judeţul Ilfov, pompierii au intervenit în 24 de cazuri, dintre care 15 copaci degajaţi, patru elemente de construcţie desprinse şi cinci cazuri de acumulare de apă, în urma cărora au fost avariate două autoturisme.

Salvatorii recomandă cetăţenilor să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, să oprească activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, să închidă ferestrele locuinţelor şi să nu atingă stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro

CITEȘTE ȘI: Record negativ: 219 copaci au căzut în București și Ilfov. Ce poți face dacă îți este distrusă mașina

Cum este vremea de Crăciun

Un cod galben ce vizează intensificări ale vântului a fost emis în perioada 24 decembrie, ora 10,00 – 26 decembrie, ora 20,00.

Vremea în ziua de Crăciun se va menține închisă și va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-60 km/h, iar pe parcursul zilei posibil și de 70 km/h, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Temperatura maximă va fi de 6-7 grade, iar cea minimă de 2-3 grade.

CITEȘTE ȘI: Vremea de Crăciun: ploaie și vânt puternic

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.