Capitala României era epicentrul național al „Epocii de Aur”, în urmă cu 35 de ani. Curentul electric cu porția, frigul din apartamente iarna, cozile de la Alimentara și PECO, mijloacele de transport în comun rare şi supra aglomerate, lipsa presiunii la gazul metan de la aragaz și demolările care erau în toi făceau parte din tabloul zilnic al unui oraș „gri” și la propriu și la figurat.
O fereastră către această perioadă de tristă amintire a fost zugrăvită în paginile unui jurnal intim scris între 1985 și 1989 de arhitectul Gheorghe Leahu, cunoscut drept „părintele” magazinului Unirea.
Cum arătau sărbătorile în Bucureștiul comunist. File de jurnal
Spre deosebire de inginerul Gheorghe Ursu, ale cărui însemnări au fost descoperite de colegii săi de birou care l-au turnat la Securitate, fapt ce a dus în scurt timp la moartea sa, arhitectul Leahu a avut şansa să-şi publice gândurile, după 1989, la editura Fundației Academia Civică.
„Într-o zi oarecare zi de octombrie a anului 1985, disperat că nu puteam să-mi exprim nicăieri revolta, am început acest jurnal secret, în care am încercat să consemnez cum era mutilat Bucureştiul şi traiul zilnic al românilor şi al familiei mele. […]”, scrie Gheorghe Leahu în prefaţa „1985-1989 Arhitect în «Epoca de Aur»”.
Așadar, însemnările arhitectului surprind o imagine, pe alocuri de-a dreptul șocantă, a unei Capitale în care s-au demolat 450 de hectare de cartiere de locuințe, clădiri de instituții și 23 de biserici.
Din jurnalul său, redacția Buletin de București a selectat doar zilele prin care putem vedea cum arătau sărbătorile de iarnă în Bucureștiul comunist.
25 decembrie 1985: Azi este Crăciunul. N-am făcut brad, n-am avut când să stau la coadă şi la brad.
M-am închis aproape toată ziua în birou, ca să nu deranjez oamenii care, după datină, au adus fiecare câte ceva de acasă, să sărbătorească într-un fel Crăciunul.
Încropim şi-n secretariat o masă cu cârnaţi de casă, sarmale de 2 feluri, şorici – delicatesa mesei, cozonac, timp de 20 de minute retrăim atmosfera şi farmecul sărbătorilor Crăciunului, când eram copii şi trăiau părinţii noştri, când Crăciunul însemna sărbătoare în toate casele, însemna colinde şi datini, însemna belşug pe mese.
Deşi este Crăciunul, azi la 6 dimineaţa, pe întuneric beznă, mi-am lăsat maşina la coadă la benzină. Apoi am stat la rând la lămâi, se dădea câte 1 kg. Apoi la coadă la brânză telemea, de 42 lei kg.
N-am mai văzut aşa ceva cred că de şase luni, cel puţin! Venit acasă cu asemenea daruri, Vivi m-a sărutat şi a mâncat toate firimiturile de telemea din punga de plastic în care fusese ambalată.
Dan nu este acasă în vacanţa asta. N-am făcut brad, n-am avut când să stau la coadă şi la brad.
Astăzi e Crăciunul. În casă avem 14 grade Celsius, toată ziua n-am avut apă caldă. Seara am încălzit o oală cu apă, ca să ne spălăm înainte de a ne înveli în aşternuturile curate pe care Vivi le-a schimbat, conform datinei, şi în aceste zile de sărbătoare.
Sărbătoarea o păstrăm în sufletele noastre de români, dar e nespus de tristă în acest an, ca niciodată de când mă ştiu.
Serialul „Sărbătorile în Bucureștiul comunist” continuă în zilele următoare și cu alte consemnări ale arhitectului Gheorghe Leahu.
CITEȘTE ȘI:
Sărbătorile în Bucureștiul comunist | 20 Decembrie: „Lumea știe ce trăim noi acum?”
Comments are closed.