Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri

București | 13 intersecții vor fi semaforizate. Proiectul costă peste 3 milioane de euro

București | 13 intersecții vor fi semaforizate. Proiectul costă peste 3 milioane de euro
13 intersecții din Capitale vor fi semaforizate. Proiectul costă peste 3 milioane de euro. FOTO: Facebook/Nicușor Dan

13 intersecții vor fi semaforizate în București. De asemenea, vor fi automatizate și treceri de pietoni importante din Capitală, unde există risc de accidente. Consiliul General al Municipiului București a aprobat indicatorii tehnico-economici.

Potrivit hotărârii, proiectul costă 15, 2 milioane de lei, puțin peste 3 milioane de euro și trebuie implementat în trei luni.

Primăria Municipiului București precizează că Intersecțiile vor fi dotate cu dispozitive acustice pentru nevăzători și cu camere video.

Cinci dintre cele 13 intersecții și treceri ce urmează a fi semaforizate se află pe trasee de fibră optică existente, cu posibilitate de integrare în BTMS ( Sistemul de Management al Traficului). Acestea sunt:

  • Bd lancu de Hunedoara nr. 25 x Str. Clopătarii Vechi x Str. Mexic;
  • Gara de Nord – Ministerul Transporturilor Poarta G;
  • Dinicu Golescu nr. 35;
  • Șos. Mihai Bravu x Str. Laborator;
  • Calea Dorobanților x Str. Washington.

Celelalte opt intersecții care vor avea echipamente compatibile cu sistemul BTMS, pentru o integrare ulterioară sunt:

  • Str. Constantin Istrate x Str. 11 lunie x Str. Mitropolit Nifon x B-dul Mărășești;
  • Str. Nicolae Caramfil x Str. G-ral. St. Burileanu;
  • Str. Cpt.Av. Alex. Șerbănescu x Str. G-ral. St. Burileanu;
  • Bd. Uverturii x Str. Dreptății;
  • Str. Apusului x Str. Ghirlandei;
  • Drumul Taberei x Acces parc Moghioroș;
  • Bd. 1 Mai x Str. Sibiu;
  • Bd. 1 Mai x Str. Constantin Titel Petrescu.

CITEȘTE ȘI: Sectorul 1 este executat silit pentru 124 de milioane de lei, din litigii cu Romprest. Scandal cu privire la comisia care trebuie să verifice situația executărilor

13 intersecții vor fi semaforizate. Unde sunt amplasate în Vestul Capitalei

La jumătatea acestui an, Primăria Capitalei anunță că alte opt intersecții au fost integrate în sistemul de management al traficului. Anunțul a fost făcut de Primăria Capitalei.

Autoritatea locală, prin Administrația Străzilor București, a finalizat lucrările de modernizare și integrare în BTMS (BUCHAREST TRAFFIC MANAGEMENT SYSTEM) pentru semafoarele de pe axa Bd. Camil Ressu – Bd. Theodor Pallady.

Cele opt intersecții sunt:

  • Str. Jean Steriadi.
  • Bd. Camil Ressu cu Șoseaua Mihai Bravu;
  • Str. Dristorului;
  • Str. Liviu Rebreanu;
  • Str. Fizicienilor;
  • Bd. Nicolae Grigorescu;
  • Str. Ilioara;
  • Bd. Theodor Pallady cu Bd. 1 Decembrie 1918.

Sistemul de management al traficului presupune:

  • controlul traficului urban;
  • sistem de supraveghere video;
  • management al vehiculelor de transport public și al vehiculelor speciale (Ambulanță, Poliție, Pompieri);
  • rețea de comunicații prin fibră optică.

CITEȘTE ȘI: Al cincilea tren de metrou Alstom a ajuns la București

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.