Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Compania Municipală Turistică București | O investiție de 2,7 milioane de euro, din banii bucureștenilor, cu pierderi de 1,4 milioane de euro

146

Compania Municipală Turistică București a reușit să acumuleze 1,4 milioane de euro pierderi, din 2017 și până la 31 decembrie 2019. În aceeași perioadă, a primit alocări bugetare de la Primăria Capitalei de 2,7 milioane de euro. În trei ani de existență, compania a participat la câteva târguri internaționale, a înființat un Info Point și o pagină de internet, acolo unde informațiile dedicate turiștilor străini nu sunt toate traduse în engleză sau sunt traduse cu greșeli.

Nașterea și copilăria

Pe 23 martie 2017, prin hotărârea Consiliului Genral al Municipiului București se înființează COMPANIA MUNICIPALĂ TURISTICĂ BUCUREȘTI(CMTB), parte a Holdingului București și având ca membrii fondatori Primăria Generală și Service-ul Ciclop. Sediul nou înființatei societăți este stabilit în clădirea APA NOVA.

În luna septembrie 2017, Compania are deja buget, dar și bani dați sub forma de împrumut de către municipalitate, pentru un an, 2,8 milioane de lei. Face si ceva achiziții directe în valoare de 74.000 de lei pentru organizare.

Inițial, compania are nouă angajați iar director general e numit Ioan Ovidiu Santa. Primul an de activitate nu este însă fructuos, CMTB încheie 2017 cu 252.382 de lei pierdere.

În 2018, cheltuielile Companiei se diversifică, activitatea mai deloc

În 2018, Compania Turistică primește o sumă importantă de la bugetul Primăriei pentru dezvoltare și investiții – 1,72 milioane de lei. În luna martie, bagă bani în buzunarul unei surate din Holding, Compania Municipală Tehnologia Informației București, în schimbul unei pagini de internet. Acolo apar și primele obiective, clare, măsurabile, prin care nou înființata societate își justifica existența.

“Promovarea, dacă nu este dublată de crearea cât mai multor OBIECTIVE, nu va atinge decât în mică măsură scopurile noastre declarate, respectiv:

• Mărirea numărului de turiști (de la 2 milioane la 6 milioane turiști anual – în doi ani!)

• Mărirea perioadei medii de ședere în București (de la 1,78 nopți la 2,5 nopți cazare)

• Sporirea fondului de promovare (colectat prin taxarea cazării de 2%) de la 10 milioane de euro/an (estimat în anul 2020) la 35 milioane euro/an (în 2022).”

sursa www.cmtb.ro

Dacă în 2017, anul înființării CMTB, Bucureștiul avea 2.043.970 de turiști anual (conform INSSE), în 2019 cifra scade la 2.038.858. Obiectivul celor șase milioane de turiști, stipulat în misiunea companiei pare un obiectiv îndepărtat.

Compania se organizează pentru proiectul Regata Marii Uniri, Flotila România, cheltuie 15.000 de euro pentru organizarea standului, dar nu e menționată nicăieri în lista de organizatori.

“Proiectul „Regata Marii Unirii – Flotila România Centenar”a făcut parte din programul Festivalului Tamisei – Totally Thames 2018 și a fost organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23” şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei României la Londra şi a Festivalului Totally Thames. Parteneri: Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM, AQUA Carpatica şi Centrul Cultural „Augustin Bena” din Alba Iulia.”

Sursa: https://www.icr.ro/roma/regata-marii-uniri-succes-romanesc-la-londra

Compania merge și la două târguri internaționale de turism, unul la Varșovia și unul la Barcelona. Costul total al promovării – aproximativ 25.000 de euro. Cea mai mare parte din bani a mers spre materiale promoționale, 88.000 de lei – magneți, pliante și stickuri de memorie.

Și ca treaba să meargă cât mai bine, CMBT cumpără prin achiziție directă 20 de laptopuri în valoare de 93.000 de lei.

La sfârșitul anului, când s-a tras linie, compania a înregistrat o pierdere de netă de 2,1 milioane de lei. O parte sunt plăți datorate bugetului statului aferente salariilor. Care salarii sunt foarte bune, în medie 8400 de lei, cu un maxim de 14.000 al directorului general.

2019, anul “împlinirilor mărețe” și al pierderilor tot mai mari

În 2019, alocarea bugetară este mai mult decât generoasă. 8,6 milioane de lei pleacă din buzunarele bucureștenilor în conturile CMTB.

Cu bani în cont, compania încheie două contracte de furnizare website-uri complexe și administrare baze de date, prin achiziție directă, în valoare de 250.000 de lei.

Se naște astfel www.visitbucharest.ro

Website-ul se dorește un portal exhaustiv pentru turiștii străini care și-ar dori să viziteze Capitala. O parte din obiectivele turistice promovate pe pagină au traducere în engleză, dar cu greșeli. Atracțiile naturale ale orașului nu au însă o descriere într-o limbă de circulație.

În august 2019, Compania lansează o nouă licitație pentru un Ghid Turistic și Cultural al Bucureștiului, care consta în 1.000 de fișe de prezentare a unor obiective de interes.

Valoarea contractului, aproape 350.000 de lei . La solicitarea Buletin de București, conducerea CMBT nu a oferit detalii cu privire la oportunitatea acestui proiect.

“Societatea comercială declarată câștigătoare ca urmare a parcurgerii tuturor etapelor legale ale unei astfel de proceduri a fost Sandbox Informatics SRL. Facem mențiunea că furnizorul de servicii titular pentru acest proiect mai are aproximativ 4 sub-contractori“, se menționeză în răspunsul conducerii CMBT.

În noiembrie 2019, compania deschide un Info Point și participă la două târguri internaționale.

Pentru promovarea Capitalei ca destinație turistică, CMTB a asigurat reprezentarea municipalității la Târgurile internaționale IBTM WORLD, desfășurat în perioada 19-21 noiembrie 2019, la Barcelona, și TOUR & TRAVEL, desfășurat în perioada 20-24 noiembrie 2019, la Varșovia. Standurile municipiului București au înregistrat peste 4.000 de vizitatori, bucurându-se de succes și de aprecierea mass-media internațională“, se arată în răspunsul CMBT pentru Buletin de București.

2019 se închide cu o pierdere netă de aproape 4 milioane lei.

Cum arata sintetic primii 3 ani de existență?

 2017 2018 2019
Capital subscris varsat120,0001,726,0008,682,000
Cifra de afaceri neta0826,1191,643,310
Cheltuieli cu personalul114,7201,554,8783,169,843
Cheltuieli cu prestatii externe131,361998,617700,117
Profit/pierdere-252,382-2,112,196-3,927,349
Datorii4,599,50510,184,360328,405
Furnizori34,262134,11912,117
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale4,565,24310,050,241316,288
Creante (comerciale, altele) / (de incasat)095,0821,557,145
Casa/conturi banci – la 31 decembrie4,212,0369,099,465389,295

Directoratul

Pe scaunul de director general al CMTB s-au perindat în cei aproape patru ani de existență tot atâția directori.

Primul numit a fost Ioan Ovidiu Santa, fost angajat al SGG dar și consilier general al primarului Gabriel Firea.

A fost înlocuit cu o persoana despre care internetul nu a reținut prea multe detalii. Ilinca Dobre nu a lasat Declaratie de Avere și nici CV pe pagina oficială a instituției, așa cum cere legea.

Cel de-al treilea director al Companiei, numit tot în 2018, Mihaela Neluța Petrescu, are un CV bogat. Absolventă de ASE dar și al Colegiului Național de Apărare, cu posturi în mai multe ministere, de la Cultură la Sănătate.

A urmat Bogdan Mihai Tudose, cel care conduce și acum compania. Conform CV-ului postat pe pagina de internet, de profesie inginer, licențiat in Știința Materialelor Oxidice, Tudose a lucrat mulți ani ca reprezentant vănzări sau director zonal la diferite firme. Din 2016 în 2017 a fost inspector Toletări Defrisări în Primăria București. În 2019 ajunge director general al Companiei Municipale Turistică București iar prin decizia AGA din 21.04.2020, a pierdut 10% din salariu din cauza epidemiei de COVID, așa că acum câștigă 15.564 de lei brut pe lună.

Consiliul de Administrație

Președinte al CA al CMTB este Daniela Valerica Șuteu, Head of Retail Banking Branch, Unicredit.

Mariana Persunaru, membru, este director executiv al Direcției Patrimoniu din Primăria București.

Ruxandra Stribu, membru, e de profesie contabil, și din CV-ul postat pe site-ul companiei, reiese că se ocupă de contabilitatea unor firme din București. Este și membru PSD.

Ștefan Miron, membru, licențiat în Științe Politice, se laudă cu diferite posturi în organizații de prietenie româno-moldovenești.

Florin Necula, membru, a lucrat la Parohia Comarnic din 2006 în 2015, ca administrator bisericesc și apoi consilier personal în Guvernul României. Este absolvent de Teologie cu un master la Colegiul Naționat de Apărare.

Iliescu George Constantin, membru, are un master in Agribusiness, a lucrat ca barman in SUA și apoi ca manager în alimentația publică din România.

Pentru prestația lor, primesc o indemnizație de 37.400 lei anual.

2020 – anul crucial

Conform raportului administratorilor CMTB, recent publicat pe pagina de internet a companiei, situația financiară este foarte gravă.

Administratorii atrag atenția că, societatea a cheltuit de 3 ori mai mult decât a câștigat. Activului net al societatii era la 31.12.2019 mai putin de jumatate din capitalul social. Conform legii 31/1990 privind societățile comerciale, Consiliul de Adminitrație poate hotărî dizolvarea societății sau, în cel mai bun caz, stabilirea unui termen limită pănă la care societatea trebuie să acopere pierderile.

În acest caz, Compania Municipală Turistică București are termen până pe 31 decembrie 2020 să recupereze cele 1,4 milioane de euro, pierderi înregistrate în activitatea între 2017-2019.

Sursa FOTO www.cmtb.ro

pe același subiect

Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar încă un mandat. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ArticoleMainPrimărie

Sector 5 | Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar încă un mandat. Al doilea viceprimar a fost înlocuit

Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar al Sectorului 5 pentru încă un mandat. Consiliul...

Contoare inteligente de peste 140 de milioane de euro. Proiectul a fost votat astăzi, în CGMB. FOTO: Economica.net
ArticolePrimărieȘtiriTermoficare

Contoare inteligente pentru căldură, de peste 140 de milioane de euro. Proiectul a fost votat de consilierii generali

Consilierii generali au aprobat marţi modificarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea sistemului de contorizare a...

Lucrări la centrul cultural Favorit. FOTO: FB / Primăria Sectorului 6
ArticoleCulturăMainPrimărie

FOTO | Stadiul lucrărilor de la Favorit. Autorităţile spun că vor termina cinematograful la finalul lui 2025

Șantierul de la viitorul centru cultural din Drumul Taberei avansează. Imaginile de...

60 milioane lei pentru iluminatul public cu LED din Capitală. 70 artere sunt vizate. Foto: Arhivă
ArticolePrimărieȘtiri

60 milioane lei pentru iluminatul public cu LED din Capitală. 70 artere sunt vizate

Iluminatul public din Capitală ar urma să fie modernizat cu aproximativ 60...