Prezența la vot, în Capitală, la alegerile prezidențiale, era de circa 37% la ora 17.00. Pentru referendum, au cerut buletine de vot 30% dintre alegători. Au fost înregistrate cozi la secții de votare din București.
Cozi cu bucureșteni dornici să voteze au fost menționate la Școala 81, din zona Nerva Traian, Colegiul „Tudor Vladimirescu” și Liceul Grigore Moisil”, ambele din Sectorul 6, și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sectorul 2. S-a stat la rând și la Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu”, din Sectorul 6.
Majoritatea persoanelor care stăteau la coadă la Colegiul „Tudor Vladimirescu” din Bucureşti erau în special tineri, potrivit imaginilor transmise de Antena3.
Cozi la secții de votare. Ce povestesc cei care au fost la urne deja
CITEȘTE ȘI: Referendumul din București este valid. Prezența la vot a trecut de 30%
Prezența la vot trece de 50%
Rezultatele preliminare privind prezența la vot la alegerile prezidențiale arată că se va depăși la ora 19.00 pragul de 50% dintre electorat care s-a prezentat la urne.
Astfel, la ora redactării acestui articol, Autoritatea Electorală Permanentă menționa o prezență la vot de 47,16%. Cea mai mare prezență la vot este înregistrată la Ilfov (54,25%), urmat de Olt (50,52%), Cluj (49,90%) și Argeș (49,61%).
Până acum, au votat mai multe femei decât bărbați. Mediul urban conduce la prezență (circa 5 milioane de oameni). Din mediul rural, au venit la urne, 3,5 milioane de oameni.
Categoria de vot cea mai conștiincioasă este cea între 45 și 64 de ani, urmată de cea peste 65 de ani.