Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

23 de milioane de euro pentru paza școlilor din sectorul 5 ajung la firme care nu îndeplinesc condițiile, dar au conexiuni politice

180

108 milioane de lei îi va costa pe locuitorii sectorului 5 paza pentru 55 de școli și licee și a 76 de parcuri și locuri de joacă din sector, timp de doi ani. Primăria Sectorului 5 a atribuit contractul unor companii ai căror acționari fac parte din anturajul unor personaje politice extrem de controversate, iar modul în care s-a parafat înțelegerea ridică multe semne de întrebare.

Procedurile au fost începute pe 5 septembrie 2018 și vizează asigurarea de servicii de pază pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și pentru parcurile și locurile de joacă aflate în administrarea Primăriei Sectorului 5. Au fost depuse opt oferte, dintre care au fost admise trei, iar pe 20 august 2019 au fost desemnate două firme câștigătoare: Nicomar Scut Protect SRL și Magic Star Security SRL.

Contractul a fost împărțit în două loturi, primul pentru paza școlilor și a grădinițelor și al doilea pentru cea a parcurilor și locurilor de joacă. Despre modernizarea acestora din urmă Buletin de București a scris luna trecută, când a fost reluată licitația din mers, iar câștigătoare a fost desemnată aceeași companie abonată la bani publici în sectorul 5.

Revenind la contractul de față, criteriile de atribuire ale celor două loturi sunt asemănătoare: componenta financiară are o pondere de 90%, iar restul până la sută la sută îl reprezintă un timp maxim de intervenție de 15 minute. Banii provin din fonduri publice.

Primul lot, care privește paza școlilor, are o valoare estimată de 59.608.800 lei. Primăria dorea ca, prin acordul cadru, să fie asigurate minimum 34.960 de ore de pază și un maximum de 3.506.400 de ore pentru cele 55 de obiective.

Al doilea lot, privind paza parcurilor și locurilor de joacă, are o valoare estimată de 48.283.128 de lei. Cantitatea maximă a acordului cadru este de 2.840.184 ore, iar  cantitatea minimă de 34.960 ore, pentru cele 76 de obiective.

Condiții multe de participare

Prima condiție de participare, una standard, este ca firmele sau persoanele din conducerile acestora să nu fie condamnate definitiv pentru infracțiuni economice.
A doua condiție de participare impusă este ca „media cifrei de afaceri globală a ofertantului din ultimii trei ani (2015, 2016, 2017) trebuie să fie cel puțin egală cu suma de 14.932.800 lei (lot1) respectiv 12.095.568 lei (lot 2)”.
A treia condiție este că „ofertantul trebuie să facă dovada că are o bonitate/deține acces la resurse financiare în cuantum de cel puțin 1.224.000 lei pentru Lotul nr. 1 și cel puțin 1.007.964 pentru Lotul nr. 2, pentru o perioada de o lună”.
În ceea ce privește condiția a patra, privind capacitatea tehnică și profesională, ofertantul „trebuie să facă dovada că a prestat în ultimii 3 ani, la nivelul a 1 sau maxim 5 contracte, servicii de pază cu o valoare cumulate de cel puțin 14.932.800 lei (lot 1) și cel puțin 12.095.568 lei (lot 2)”. 
La condiția a cincea erau mai multe criterii: ofertantul „va prezenta o declarație cu privire la utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice la dispoziția operatorului economic care prestează serviciile pentru executarea contractului”. De asemenea, ofertantul „va prezenta o declarație cu privire la numărul mediu anual de personal al operatorului economic care prestează servicii și numărul personalului de conducere din ultimii 3 ani” și „va declara toți subcontractanții pe care intenționează să îi implice în prestarea serviciilor”.

Aproape 23 de milioane de euro

În final, achiziția acestor servicii s-a făcut pentru suma estimată de 107.891.928 lei, adică echivalentul a peste 22,8 milioane de euro.

Primul lot a fost câștigat de Nicomar Scut Protect SRL, pentru suma de 59.608.800 de lei, iar al doilea de către aceeași firmă în asociere cu Magic Star Security SRL, pentru suma de 48.283.128 de lei.

Condițiile din caietul de sarcini, puse doar de formă

Am verificat dacă cele două firme au îndeplinit cerințele impuse de Primăria Sectorului 5 și imediat am început să avem surprize.

Spre exemplu, Nicomar Scut Protect SRL trebuia să prezinte o cifră medie a afacerilor de peste 14, respectiv peste 12 milioane de lei, între anii 2015-2017, pentru cele două loturi pentru care a fost desemnată câștigătoare. Marea surpriză este faptul că firma a fost înființată în octombrie 2017 și, de altfel, abia a depus la Ministerul Finanțelor Publice bilanțurile pe ultimii doi ani fiscali încheiați.

În anul 2017, Nicomar Scut Protect SRL nu a înregistrat venituri, dar a avut cheltuieli de 3.402 lei, deci pe pierdere, iar numărul salariaților a fost zero.

În anul următor, firma a raportat venituri de doar 20 de lei, iar cheltuielile totale au fost 37.645 de lei și, din nou, a funcționat în pierdere. Apare în schimb un angajat.

Firma este reprezentată de Virgil Stoclosa.

Magic Star Security SRL a fost înființată în noiembrie 2010. În anul 2015 a avut o cifră de afaceri netă de 3.069.138 lei, un profit net de 413.876 lei, iar numărul mediu de salariați a fost de 115.

Un an mai târziu a raportat o cifră de afaceri netă mai mare, de 5.472.961 lei și 184 de angajați. Profitul net a fost de 443.958 de lei.

În anul 2017, cifra de afaceri netă a companiei a crescut din nou, până la suma de 6.811.640 lei. A raportat mai puțini angajați, 177, și un profit mai mic: 380.689 lei. 

Firma este reprezentată de Elena-Magdalena Bivolaru.

Cine sunt acționarii celor două companii

Nicomar Scut Protect SRL a fost înființată de Cliseru Daniel Ionuț și Cliseru Mariana Ruxandra. Administrator a fost numit Virgil Stoclosa, pe perioadă nedeterminată.

La mijlocul lunii mai 2018, capitalul social a fost majorat cu două acțiuni în valoare de 20 de lei și în acționariatul firmei a intrat o femeie de 67 de ani: Constanța Vasile, care locuiește în comuna Ștefan Vodă din județul Călărași. 

Însă, două săptămâni mai târziu, cei doi acționari au vândut toate părțile sociale pentru suma de 220 de lei femeii din Călărași.

Cea de-a doua firmă, Magic Star Security SRL, a fost înființată în noiembrie 2010 de către Marcela Tucmuruz și Alexandru Dumitru.

Între timp, Marcela Tucmuruz se căsătorește și preia numele de familie Dinu, iar în februarie 2014, Alexandru Dumitru îi vinde singura acțiune lui Cornel Dinu și firma devine o „mică” afacere de familie. În plus, acesta din urmă preia și acțiunile soției sale și ajunge să dețină 99% din companie. El este descris în presă drept apropiat al fostului primar Cristian Popescu Piedone.

În septembrie 2016, Cornel Dinu renunță la funcția de administrator, iar sarcinile sunt preluate de către George Andrei Tănase, în prezent membru ALDE și consilier la „Ministerul Pentru Relația cu Parlamnetul, și Ionel Tucmuruz, fratele Marcelei Dinu și fost adjunct al șefului Secției 14 de Poliție din București.

YouTube video

Ionel Tucmuruz apare într-un clip pe Youtube în care este descris ca fiind co-manager al complexului turistic 3 Stejari Braşov.

Ionel Tucmuruz a fost trimis în judecată în anul 2015 de DNA pentru trafic de influență, iar în martie 2018 a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani. De altfel, el a mai intrat în atenția publică odată cu acuzațiile de plagiat la adresa lui  Petre Tobă, fostul ministru fiind acuzat că a plagiat din doctoratul fostului coleg de școală generală.

Înapoi la acționarii companiei Magic Star Security SRL: în septembrie 2016 este majorat capitalul social de la 300 la 400 de lei, iar cei doi noi administratori devin și ei acționari, pentru ca o lună mai târziu să rămână singurii proprietari, după retragerea familiei Dinu. Astfel, Ionel Tucmuruz ajunge să dețină 80% dintre acțiuni, iar George Andrei Tănase restul de 20%.

În data de 13 septembrie 2018, în acționariat intră și Mădălina-Constanța Tucmuruz, iar Ionel Tucmuruz cesionează acțiunile sale către soția lui.

Două luni mai târziu, acționari mai rămân Mădălina-Constanța Tucmuruz (80% din acțiuni) și Gabriela-Alexandra Tănase (20%), după ce funcționarul de la MRP se retrage și el și cedează părțile sociale soției lui.

George Andrei Tănase, consilier la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, a declarat că a încasat suma de 81.700 de lei în 2018, ca dividende, de la firma Magic Star Security.
Sursa: profilul personal de Facebook

Am încercat să-i contactăm pe reprezentanții celor două companii, însă fără succes până acum. Vom reveni cu explicațiile acestora și vom detalia încrengăturile dintre aceste firme, legăturile cu politicieni și banii publici primiți prin contracte într-un articol care va apărea zilele următoare.

Reporter: George Costin
Grafică: Ion Mateș
Editor: Oana Despa

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Ce crede Ciprian Ciucu despre iniţiativa lui Nicuşor Dan. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleMainPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (I)

Referendumul bucureştenilor este iniţiativa lui Nicuşor Dan prin care vrea să încline...

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...