Primăria București a schimbat, de la 1 noiembrie 2024, numărul de telefon la care se poate face plata parcării prin SMS.
„Astfel, plata contravalorii serviciului public de parcare se poate face prin transmiterea unui SMS la numărul scurt 7576.
Formatul mesajului text SMS ce poate fi trimis rămâne neschimbat și este compus din numărul de ore dorit și numărul de înmatriculare, fără spații, linii despărțitoare sau orice alt caracter.
De exemplu, plata serviciului pentru o oră, autovehiculul cu numărul de înmatriculare B777PKG, se face scriind în SMS astfel: 1B777PKG
Se pot plăti 1, 2, 3, 4 ore (prin înlocuirea cifrei de început, respectiv cu 1,2,3,4) sau abonament de o zi. Formatul mesajului scurt SMS pentru abonament de o zi este: ziB777PKG”, menționează Compania Municipală Parking București.
Dacă nu primiți mesajul de confirmare plata nu este înregistrată.
CITEȘTE ȘI: Localitățile din Ilfov și Giurgiu unde s-au făcut exproprieri pentru Autostrada A0
Câți bani trebuie să scoți pentru plata parcării prin SMS
Tarifele pentru parcarea pe locurile administrate de Primăria București sunt unice, indiferent de zonă sau de momentul zilei.
Astfel, șoferii care staționează temporar trebuie să plătească 5 lei pentru o oră de parcare sau 30 de lei pentru întreaga zi sau 500 de lei pentru lună. Tarifele vizează intervalul orar 08.00 – 20.00, de luni până duminică.
Cei care locuiesc în zonele cu parcări publice pot achiziționa un abonament de 50 de lei pe lună sau de 500 de lei pe an.
CITEȘTE ȘI: Autostrada București | Lucrările la ultimul lot din A0 Sud au ajuns la 75%
În cazul în care primiți o amendă, o puteți contesta astfel:
Poștal sau direct la sediul societății noastre din Strada Prof. Grigore Cobălcescu nr.8, Sector 1, Mun. București, prin completarea unei Cereri în anulare Notă de constatare și înștiințare de plată.
în format electronic, prin completarea formularului disponibil la adresa: https://constatare.cmpb.ro;