Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPoliticPrimărie

Negoiță convoacă ședință extraordinară a Consiliului Local. Sunt 184 de puncte pe ordinea de zi

349
Negoiță convoacă ședință extraordinară a Consiliului Local. Sunt 184 de puncte pe ordinea de zi. Foto: PS3
Negoiță convoacă ședință extraordinară a Consiliului Local. Sunt 184 de puncte pe ordinea de zi. Foto: PS3

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a convocat marți, 22 octombrie, o ședință extraordinară a Consiliului Local cu 184 puncte pe ordinea de zi. Majoritatea proiectelor vizează majorări de impozit pe clădiri sau terenuri de pe raza Sectorului 3.

Ședință a Consiliului Local cu 186 de proiecte

Data ședinței și ordinea de zi au fost aduse la cunoștința consilierilor locali vineri, 18 octombrie, prin dispoziție de primar.

Din cele 184 de proiecte de hotărâre, cinci s-au regăsit și pe ordinea de zi a ultimei ședințe de Consiliu Local. Acestea vizează:

  • atribuirea unui contract de peste 62 milioane lei (12.4 milioane de euro) către Algorithm Construcții S3 SRL pentru amenajarea unor spații din Hala Laminor
  • solicitarea către CGMB pentru dreptul de administrare a trecerilor de pietoni de pe bulevardul Camil Ressu nr. 8 și Strada Baba Novac nr. 16
  • încheierea unui protocol de colaborare cu Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului – E.D.I.T., cu scopul implementării proiectelor „Ora de educație Rutieră”, „Leapșa pentru Viață” și „ShakeUP- pregătire pentru cutremur”
  • numirea administratorului 5 în Consiliul de Administrație al societății Algorithm Residențial S3 SRL
  • declanșarea procedurii de selecție a administratorului 5 în Consiliul de Administrație al societății SD3 – Salubritate și Deszăpezire S3

Ședința din 17 octombrie s-a încheiat mai devreme, din cauza lipsei de cvorum, astfel încât proiectul care vizează contractul de 12.4 milioane de euro nu a mai intrat la vot.

Alte două proiecte de pe ordinea de zi vizează bugetul local al Sectorului 3, mai precis: „aprobarea execuției bugetare pe trimestrul III al anului 2024” și „rectificarea bugetului local al Sectorului 3 pe anului 2024”.

În plus, un alt proiect prevede vacantarea unui loc de consilier, ca urmare a demisiei lui Niță Marius Vasile (consilier local al Sectorului 3 din partea PSD).

Măriri de impozite pentru 156 de clădiri și 20 terenuri

Restul proiectelor vizează supraimpozitarea cu până la 500% a clădirilor și a terenurilor neîngrijite de pe raza Sectorului 3.

Majorarea impozitului poate fi cu 100%, 200%, 300%, 400% sau cu 500%, în funcție de starea imobilului sau a terenului. Sunt vizate 156 de clădiri și 20 terenuri.

Dacă proiectele de hotărâre vor fi adoptate de Consiliul Local al Sectorului 3, supraimpozitarea se va aplica începând cu anul 2025.

CITEȘTE ȘI: TERMOFICARE | Șanse ca unele calorifere să se „dezmorțească” în această seară. Claudiu Crețu, director ELCEN: „Există riscul ca anumite zone să nu primească agent termic din cauza avariilor”

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.