Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Mediu

Pentru că a fost pusă “în pericol siguranţa pietonilor”, copacii din Sectorul 3 au fost “asfaltați” cu beton permeabil. Specialiștii susțin că “trunchiul este ștrangulat”

146

În zona Pieței Alba Iulia din Capitală, autoritățile au decis să astupe alveolele copacilor, la nivel cu pavajul trotuarelor. Potrivit Direcției de Administrare a Domeniului Public Sector 3, măsura a fost luată pentru că siguranța pietonilor ar fi fost pusă în pericol. Asta în timp ce specialiștii cât și cei din zonă susțin că în scurt timp arborii se vor usca.

La inceputul lunii iulie, Reporterii Buletin de București descopereau că, în zona Pieței Alba Iulia, din Sectorul 3 al Capitalei, la intersecția cu Bulevardul Decebal, lucrările de peisagistică sunt departe de a se fi terminat, cu toate că în ultimii ani zona a înghițit milioane de euro în acest sens.

 Tot atunci, ne-am adresat în scris Primăriei Sectorului 3 cu privire la  studiile care au stat la baza deciziei de a astupa alveolele cu un material de culoare neagră, granulat, care întrunește toate criteriile, pentru un ochi neavizat, de a fi catalogat drept asfalt.

Potrivit răspunsului trasnmis de direcția Directia de Administrare a Domeniului Public S3 este vorba despre hydromedia, un beton permeabil ce ar asigura drenajul rapid al apei, iar decizia a fost luată ca urmare a faptului că în Sectorul 3 nu existau alei pietonale, “astfel punându-se în pericol siguranţa pietonilor care erau nevoiţi să circule pe carosabil”.

Chiar dacă bulevardele Decebal si Unirii, din zona Pieței Alba Iulia, sunt prevăzute cu trotuare generoase de aproape 10 metri lățime.

Alveolă astupată cu hydromedia.

Redăm, mai jos, răspunsul integral al Direcției de Administrare a Domeniului Public Sector 3.

“Având în vedere că în anumite zone ale Sectorului 3 nu existau alei pietonale, astfel punându-se în pericol siguranţa pietonilor care erau nevoiţi să circule pe carosabil, au fost aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local Sector 3, lucrări de amenajare, reamenajare a locurilor de parcare, trotuare și alei, sens în care, Primăria Sector 3 are în derulare mai multe proiecte în baza cărora se efectuează lucrări.     

Materialul folosit la umplerea arborilor la care faceți referire se numește hydromedia și este un beton permeabil ce asigură drenajul rapid al apei.

Caracteristicile acestui material sunt trecute în toate fișele tehnice a produsului menționat și pot fi solicitate de la orice furnizor de beton permeabil(hydromedia).”

Direcția de Administrare a Domeniului Public S3

Potrivit Dianei Culescu, președinta Asociației Peisagiștilor din România, decizia de astupare a alveolelor copacilor pune în pericol vegetația din zonă.

Grosimea trunchiului unui arbore crește an de an cu aproximativ 2-3 centimetri. Prin acest strat de la exterior trece seva de care arborele are nevoie pentru a se hrăni. Atunci când acest strat nu se poate dezvolta pentru că trunchiul este ștrangulat, de pavaj sau de alte elemente constructive, arborele moare pentru ca nu mai are cum să se hrănească. Acestea sunt niște aspecte care se învață, de regulă, prin gimnaziu, adică nu trebuie să ai studii de specialitate ca să înțelegi că arborii respectivi au fost condamnați la moarte”, spune Diana Culescu.

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect