Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 3 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

900 de seniori bucureșteni, excursii de o zi cu mic dejun și antren pe banii bucureștenilor

144

Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CS-MB), instituție subordonată Primăriei Capitalei organizează și în acest an excursii pe banii municipalității pentru pensionari. 
În iulie și august 2019, seniorii vor merge în mai multe destinații turistice: Buzău, Râmnicu Vâlcea, Bran-Râșnov, Sibiu, Brașov-Rupea-Viscri și Slănic-Vălenii de munte. Conform
caietului de sarcini, scopul proiectului este de „a crește confortul psihic și de promovare a valorilor turistice ale României”.

Documentul a fost publicat în 16 iunie iar prima excursie era deja programată pentru 4 iulie, așadar în mai puțin de 3 săptămâni oficialii trebuiau să primească ofertele, să le analizeze și să atribuie contractul unei companii. 

Primăria voia șase excursii de câte o zi fiecare la care erau așteptați câte 150 de pensionari. 

Pe 4 iulie 2019, urma să se plece de la București la Râmnicu Vâlcea. Seniorii aveau în program vizitarea mănăstirilor Cotmeana, a celei dintr-un lemn, Govora și un popas în stațiunea balneoclimaterică Băile Govora

Pe 11 iulie 2019, în program era o ieșire de o zi la Buzău.  Pensionarii urmau să vadă Vulcanii Noroioși , Mănăstirea Ciolanu, Focul viu de la Lopătari și Lacul Vulturilor. 

Pe 25 iulie 2019, se mergea la Bran – Râșnov. Excursia include vizite la Castelul Bran, Cetatea Râșnov și Muzeul Satului Brănean.

Pe 1 august 2019, se va merge în Prahova, la Slănic și Vălenii de Munte și vor fi făcute opriri la Mănăstirea Zamfira, Salina Slănic Prahova și Muzeul Nicolae Iorga. 

O săptămână mai târziu, pe 8 august 2019, se merge la Sibiu pentru vizitarea Muzeului Civilizației Populare Astra, a Podului Minciunilor și a Pieței Mari. 

Ultima excursie este programată pe 20 august 2019 când pensionarii vor fi duși să viziteze Cetatea Rupea și satul Viscri.

Deși drumul este mai scurt sau mai lung, în funcție de norocul fiecăruia, excursioniștii vor primi toți masa de dimineață, prânzul și cina. Pentru antren, în primele două excursii  a fost angajată Ina Dincă Velica, în următoarele două Mărioara Man Gheorghe și în ultimele două Emilia Holte ca să țină de urât pensionarilor.

Participanții vor primi, ca premiu de participare, câte o șapcă inscripționată PMB și CS-MB, conform caietului de sarcini, iar în cadrul aceleiași achiziții se cumpără și servicii de fotografie și de videografie.

Conform PMB, persoanele eligibile să participe la excursie au peste 50 de ani și venituri mai mici de 1900 de lei pe lună din pensii sau din salarii. În cazul cuplurilor căsătorite, e nevoie ca cel puțin unul dintre soți să  se încadreze în cerințe. 

Licitația pentru desemnarea firmei care duce seniorii la distracție a ocolit site-ul de achiziții publice. Buletin de București a aflat cine a câștigat licitația printr-o solicitare pe baza legii 544/2001 adresată Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

Compania câștigătoare se numește Dharma Catering Distribution, are ca obiect principal de activitate „Alte servicii de alimentație” și a primit de la CSMB 323.706 lei, adică 360 de lei pentru fiecare pensionar plimbat. 

Compania a fost înființată în mai 2014 de Ruxandra Argăseală, fiica președintelui clubului de fotbal Steaua București, Valeriu Argăseală. Patru luni mai târziu, în acționariat a fost cooptată o compania deținută de Pavel Lazarov și înființată de el și de Alexandru Sebastian Lazarov, consilier local UNPR în Sectorul 5. 

Pe filiala UNPR a ajuns în administrația locală și directoarea Centrului de Seniori. Alexandrai Dobre a fost consiliera personală a lui Gabriel Oprea, președintele UNPR. 

În august 2018 familia Lazarov îl bagă în compania Dharma Catering Distribution pe Dobrinoiu Remus Andrei, un tânăr de 27 de ani. Imediat după, Alexandru Sebastian Lazarov și tatăl lui se retrag din companie, iar tânărul Dobrinoiu rămâne asociat unic. 

Și anul trecut Primăria Municipiului București a trimis 1,000 de seniori într-o vacanță all-inclusive în Grecia, în localitatea Paralia-Katerini. Călătoria a fost organizată de Centrul pentru Seniori al Municipiului București și a costat aproximativ 400.000 de euro.

La solicitarea Buletin de București, Centrul pentru Seniori a făcut următoarele precizări în privința procedurii de desemnare a firmei care va asigura excursiile. 

1. Publicitatea se realizează trimestrial în conformitate cu art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea 98/2016.

2. Achiziția serviciilor de organizare a evenimentului intitulat „Călători prin România„ s-a realizat în conformitate cu prevederile Procedurii proprii simplificate privind achiziția serviciilor prevăzute în Anexa 2, înregistrată cu nr. 902/28.09.2018 procedură care respectă în totalitate principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice: nediscriminarea; tratamentul egal; recunoaşterea reciprocă; transparenţa; proporţionalitatea; asumarea răspunderii și rigorile legii. Operatorul economic care a fost desemnat câștigător a îndeplinit criteriile de natură economică şi tehnică care au stat la baza atribuirii contractului, prin utilizarea sistemului concurenţial.

3. Operatorul economic a respectat prevederile Legii 98/2016 privind achizițiile publice și a H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și Procedura proprie simplificată privind achiziția serviciilor prevăzute în Anexa 2, în cadrul desfășurării procedurii de achiziție publică, astfel: pe site-ul instituției a fost publicat anunțul de participare, fișa de date a achiziției, caietul de sarcini și formularele aferente organizării evenimentului cultural intitulat „Călători prin România„. Orice operator economic care întrunea condițiile de participare avea un termen legal pentru depunerea ofertei sale, conform specificațiilor din anunțul de participare și fișa de date ale achiziției. Facem precizarea că, obiectul achiziției a constat în „ Servicii pentru evenimente (Rev. 2)„- COD CPV 79952000-2 și nu servicii de transport cum susțineți dvs. Operatorii economici care intenționau să depună oferte pentru participarea la procedura de atribuire aveau obligativitatea să demonstreze că au domeniul de activitate principal sau secundar conform cu serviciile publice care se doreau a fi achiziționate.

Reiterăm faptul că, operatorul economic care a fost declarat câștigător, respectă în totalitate rigorile legii cu privire la domeniul de activitate, condițiile tehnice și financiare prevăzute de caietul de sarcini.

Va multumesc!

Reporter: Andrei Petre
Editor: Oana Despa
Grafică: Ion Mateș

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Reabilitarea infrastructurii sportive din Sectorul 1 începe la Școala Specială nr. 1
ArticoleEducațiePrimărieSănătateȘtiri

Reabilitarea infrastructurii sportive din Sectorul 1 începe la Școala Specială nr. 1

Primăria Sectorului 1 a început un program de modernizare a facilităților sportive...

Poveste de Crăciun la Biblioteca Metropolitană București: FOTO: BMB
ArticoleCulturăȘtiri

Poveste de Crăciun la Biblioteca Metropolitană București

Biblioteca Metropolitană București a lansat proiectul cultural „Povestea noastră de Crăciun”. Prin această...

Operaţiune spectaculoasă, cu forţele speciale şi alpinişti ISU. FOTO: captură clip Poliţia Capitalei
ArticoleEvenimentȘtiri

VIDEO | Operaţiune spectaculoasă pentru salvarea unei femei din Sectorul 4. Au intervenit alpiniştii ISU

O operaţiune spectaculoasă, la care au participat o echipă de asalt din...