Electrocentrale București (ELCEN) a atribuit joi, 5 februarie, contractul pentru servicii de întreținere și reparații tip service aferente turbinei cu gaz din Centrala cu Ciclu Combinat a CET București Vest, una dintre cele mai importante unități de producție de energie electrică din Capitală.
Contractul, în valoare de 9.276.359 de euro a fost atribuit către Ethosenergy GMBH Mulheim Sucursala București, filiala românească a unui gigant mondial în domeniul serviciilor pentru turbine și infrastructură energetică, potrivit anunțului de pe SEAP.
Ce presupune mentenanța la centrala de gaz de la CET Vest
Scopul contractului este, potrivit caietului de sarcini, asigurarea funcționării în siguranță a fiabilității și a disponibilității turbinei, la un nivel de minimum 8.000 de ore de funcționare pe an, conform cerințelor producătorului acesteia, respectiv firma americană General Motors.
CET Vest asigură căldura și apa caldă pentru cartierele Drumul Taberei, Giuleşti, Crângaşi, Militari, Politehnica şi Valea Cascadelor.
Centrala cu Ciclu Combinat este una dintre cele mai moderne dintre cele folosite de ELCEN pentru a produce apă caldă și căldură. A fost inaugurată în 2009, după o investiție de 160 de milioane de euro, și a funcționat de atunci peste 100.000 de ore.
A mai trecut printr-o revizie generală în 2021, care a costat atunci un milion de euro. Durata de viaţă a sistemului de automatizare al centralei fiind astfel prelungită cu 10 ani, fără perioade majore de întrerupere neprogramată, potrivit Economedia.
Noul contract, atribuit după o licitație deschisă începută încă din în 2023 care s-a încheiat joi, prevede prestarea serviciilor complete de mentenanță, service și reparații pentru turbina cu gaz General Electric MS9001E (PG 9171E), inclusiv pentru generatorul electric, sistemul de automatizare (Mark VI / Mark VIe), toate instalațiile și sistemele auxiliare din limita de furnitură a centralei.
Ce trebuie să facă firma care a obținut contractul
Ethosenergy GMBH Mulheim Sucursala București trebuie, potrivit aceluiași caiet de sarcini, să realizeze inspecțiile anuale planificate, inclusiv inspecții majore cu demontare totală, să asigure asistența tehnică 24/7, inclusiv suport telefonic de specialitate și diagnoză la distanță, intervenții neprogramate, cu mobilizare la sediul centralei în maximum 12 ore de la solicitare, reparații, remedieri și recondiționări de piese de schimb, întocmirea documentațiilor tehnice, rapoartelor de diagnoză și dosarelor de reparații, respectarea strictă a manualelor General Electric și utilizarea exclusivă de piese OEM sau compatibile, noi și certificate.
Cu alte cuvinte, firma respectivă devine, timp de 6 ani, responsabilul principal pentru „sănătatea” turbinei de la centrala de gaz de la CET Vest.
Contractul acoperă astfel un ciclu complet de mentenanță, iar potrivit caietului de sarcini, serviciile neefectuate până la finalul celor șase ani nu vor fi decontate. Asta înseamnă, de exemplu, că dacă nu va fi nevoie de intervenții de urgență sau reparații, valoarea totală a contractului se va diminua.
EthosEnergy este un furnizor mondial de servicii și soluții pentru echipamente rotative, generatoare, transformatoare și alte echipamente critice în industria energetică, industrială și de petrol și gaze.
Compania oferă servicii de mentenanță, reparații, revizii (overhaul), piese de schimb și management al activelor pentru turbine cu gaze, turbine cu abur, generatoare, transformatoare și pompe. S-a format ca un joint venture între Wood Group și Siemens în 2014, combinând capabilitățile acestora în domeniul turbomotoarelor și al serviciilor energetice.
CITEȘTE ȘI: Termoficare | O lună fără căldură, în plin ger. Avaria s-a rezolvat, agentul termic tot nu vine