Direcția Națională Anticorupție a anunțat că 17 persoane au fost inculpate în dosarul care vizează atribuirea frauduloasă de locuințe, din fondul locativ de stat. 8 persoane au fost reținute, iar restul sunt sub control judiciar. 2 salariați ai SC TITAN AL SRL și un notar sunt urmăriți pentru acuzații de luare și dare de mită. În total, 45 de locuințe din centrul Capitalei au fost dobândite fraudulos de persoane care au dat mită între 3000 și 210.000 de euro. Un notar a reușit să dobîndească, în acest fel, 6 case.
Cum acționa rețeaua?
Procurorii susțin că, în perioada 2018 – 2020, cinci inculpați ar fi constituit un grup infracțional la care ulterior ar fi aderat și alte persoane și care avea ca unic scop obținerea pe nedrept de imobile din fondul locativ de stat sau imobile ale unor proprietari fără moștenitori, aflate pe raza municipiului București și care, în mod normal, ar fi intrat în proprietatea statului.
Acnchetatorii spun că, inculpații ar fi identificat imobile nelocuite, nerevendicate ori care se aflau în proprietatea privată a statului, a primăriei municipiului București sau a primăriilor de sector, iar pentru dobândirea nelegală a acestora ar fi întocmit documente false, respectiv contracte de închiriere, contracte de vânzare-cumpărare, procese-verbale de predare-primire locuință, în numele AFI (Administrația Fondului Imobiliar) și al unui notar public.
Ulterior, ar fi fost identificate persoanele dornice să intre în posesia acestor locuințe, de la care inculpații ar fi pretins și primit, în funcție de numărul contractelor încheiate, sume de bani cuprinse între 3.000 euro și 210.000 euro (pentru mai multe contracte), susțin procurorii.
În cadrul acestui grup, fiecare membru avea un rol bine stabilit, spre exemplu unul dintre inculpați trebuia să procure cheile de acces de la imobile, să țină legătura cu beneficiarii, să fie împuternicit de aceștia să depună și să ridice documente la/de la diverse instituții, să încaseze de la aceștia sumele de bani pretinse și să pătrundă abuziv în imobile pentru a le ocupa.
Una dintre beneficiarele acestui mod de operare ar fi și suspecta Dima Ludmila (notar public) care ar fi dobândit pentru sine și pentru altul, contra unor sume de bani cuprinse între 10.000 euro – 12.000 euro, un număr de 6 locuințe. O parte din informațiile referitoare la diverse imobile și persoane, precum și cheile de acces în imobile le-ar fi fost oferite membrilor grupului, contra unor sume de bani modice, de către suspectele Belivacă Victoria și Vraicu Alexandrina Laurenția, în calitate de funcționari în cadrul SC TITAN AL SA (fostul ICRAL). , se menționează în comunicatul DNA.
17 inculpați în dosar
În cauză, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus o serie de măsuri preventive față de 17 inculpați (reținere și control judiciar), după cum urmează
- reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 20 și 21 mai 2021, a unui număr de opt inculpați, persoane fizice, în sarcina cărora s-au reținut mai multe infracțiuni de: constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență, trafic de influență, dare de mită, fals (comise în forma autoratului și a complicității)
- controlul judiciar față de nouă inculpați în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni de cumpărare de influență.
- s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectele:
BELIVACĂ VICTORIA și VRAICU ALEXANDRINA LAURENȚIA, angajate în cadrul SC TITAN AL SA (fostul ICRAL) pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită,
DIMA LUDMILA, notar public, pentru săvârșirea unor infracțiuni de cumpărare de influență (săvârșite în forma autoratului și a complicității).
La data de 21 mai 2021, șapte dintre inculpații reținuți urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, mai adaugă procurorii DNA în comunicat.