Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 30 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

2000 de angajați STB, cercetați disciplinar, după greva din ianuarie. 119 au contractele de muncă suspendate

309
Sursă: Sindicatul Liber din STB

Vineri, 18 februarie a fost prima zi de lucru a comisiilor disciplinare din STB, anunță hotnews.ro. Directorul societății, Adrian Criț a declarat că este vorba de 2000 de angajați cercetați disciplinar pentru greva care a paralizat transportul public din Capitală, în ianuarie. Conform DIGI24, 119 dintre ei au deja contractele de muncă suspendate. În paralel, există și o cercetare penală pentru mai multe încălcări ale legii.

”Eu, ca director general, am constituit niște comisii de cercetare disciplinară la nivelul fiecărui punct de lucru, la fiecare autobază și depou, și acele comisii își desfășoară activitatea”, a declarat Adrian Criț, pentru Hotnews.

Cercetarea disciplinară a început abia la o lună după grevă deoarece a trebuit să fie respectate toate etapele procedurale.

”A durat foarte mult până am verificat pontajele ca să vedem persoanele care nu și-au îndeplinit îndatoririle de serviciu, asta a durat câteva zile după ce a încetat greva. Apoi am transmis convocatoarele prin poștă și, în conformitate cu regulamentul intern, trebuia să așteptăm 5 zile de la primirea convocării la comisia de cercetare disciplinară ca să se prezinte”, a explicat Adrian Criț, pentru hotnews.ro

Pe 20 ianuarie, niciun mijloc de transport la suprafața nu a circulat în Capitală. Greviștii cereau demisia conducerii STB, salarii mai mari și condiții mai bune de muncă. Deși instanța a suspendat de 2 ori greva, protestul a continuat până pe 25 februarie. Liderul greviștilor, Vasile Petrariu și-a dat demisia din PSD și implicit din funcția de consilier pentru a exclude orice speculație privind vreo implicare politică în protest.

Și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 anchetează declararea grevei de la Societatea de Transport București cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, ca urmare a sesizărilor depuse de Politia Capitalei și de STB.

Buletin de București a scris, în zilele de grevă, despre problemele din interiorul societății care au fost, adevăratul motiv al protestului.

Autor

pe același subiect

Progamul STB, de 1 iunie. Cum funcționează liniile de transport în comun. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Progamul STB, de 1 iunie. Cum funcționează liniile de transport în comun

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a...

Parada Tramvaielor de la Depoul Victoria, de Ziua Copilului. FOTO: BFM
ArticoleȘtiri

Parada Tramvaielor de la Depoul Victoria, de Ziua Copilului

Anul acesta, copiii vor avea două zile de sărbătoare. STB da startul...

Palatul Brâncovenesc și Arcul de Triumf, deschise gratuit, pe 1 iunie. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Palatul Brâncovenesc și Arcul de Triumf, deschise gratuit, pe 1 iunie

Pe 1 iunie, copiii, până în 14 ani, au acces gratuit la Palatul Brâncovenesc....