Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 3 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEconomicMain

Zece blocuri vor intra în consolidare seismică până la finalul anului. Lista șantierelor aflate în diferite stadii de lucru

4
Ce blocuri vor mai intra în consolidare seismică anul acesta. Lista șantierelor aflate în desfășurare | FOTO: PMB
Ce blocuri vor mai intra în consolidare seismică anul acesta. Lista șantierelor aflate în desfășurare | FOTO: PMB

Încă zece blocuri vor intra în consolidare seismică anul acesta, a declarat Răzvan Munteanu, director executiv al Administrației Municipale de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), într-un interviu pentru publicația Agenda Constructorilor.

Potrivit informațiilor oferite de Răzvan Munteanu, în prezent se desfășoară mai multe șantiere de consolidare în Capitală, dintre care cinci au fost finanțate prin PNRR. Este vorba despre clădirile din str. Blănari nr. 14, str. Boteanu nr. 3A-3B, str. Dianei nr. 2, str. Mihai Vodă nr. 13 și str. Baltagului nr. 17.

Alte blocuri sunt reabilitate cu fonduri din Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS), al Ministerului Dezvoltării.

„Din PNCCRS sunt finanțate lucrările la clădirile din str. Pictor Ștefan Luchian nr. 12C, Bd. Carol I nr. 63, str. Lipscani nr. 18-20 (Pinacoteca), str. Dionisie Lupu nr. 55.

Cu finanțare din bugetul local sunt în derulare lucrări la imobilele din str. Vânători nr. 17, str. Blănari nr. 2, str. Știrbei Vodă nr. 20, str. Biserica Enei nr. 20, str. Lipscani nr. 70, Calea Moșilor nr. 134-134A (Hanul Solacolu – în curs de recepție), str. Bărăției nr. 50 (în curs de recepție).

Printre proiectele aflate în diferite stadii de implementare se află obiective importante, precum blocul Rosenthal de pe Calea Victoriei nr. 22-24, blocul Patria din bd. Gheorghe Magheru nr. 12-14 și imobilele din str. Victor Eftimiu nr. 9, str. Pitar Moș nr. 29 și Calea Griviței nr. 7”, a mai declarat directorul Administrației Municipale de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic

CITEȘTE ȘI: Primăria vrea să mute substația de ambulanță din Sectorul 1 în fostul Complex Comercial Minerva

Lista cu blocurile care vor intra în consolidare seismică

Directorul Administrației de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic din Capitală a precizat și ce șantiere de consolidare împotriva riscului seismic vor începe anul acesta în București. Potrivit acestuia, anul acesta AMCCRS are un buget de peste 200 de milioane de lei.

Astfel, în Capitală vor începe șantiere la imobilele aflate la următoarele adrese:

  • bd. Nicolae Bălcescu nr. 32-34
  • Calea Victoriei nr. 22-24
  • bd. Schitu Măgureanu nr. 1 (Teatrul Bulandra)

De asemenea, blocul Patria se află în prezent în etapa obținerii autorizației de construire, iar blocul Rosenthal a fost transferat pentru finanțare din PNCCRS, după ce anterior primise finanțare prin PNRR. Acesta urmează să intre în etapa de finanțare și proiectare tehnică, iar lucrările propriu-zise sunt programate să înceapă la finalul anului acesta sau la începutul anului viitor, a precizat Răzvan Munteanu pentru Agenda Construcțiilor.

CITEȘTE ȘI: Security Vol, „SPP-ul” lui Florentin Pandele, cheltuie două milioane de euro. Aproape toți banii merg către salariile angajaților

Ce se întâmplă dacă refuzi consolidarea blocului în care locuiești

Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), instituție controlată de către Primăria Capitalei, a explicat ce se întâmplă dacă refuzi consolidarea blocului în care locuiești, după cum scria Buletin de București aici.

AMCCRS a relatat că se confruntă cu două astfel de situații în care o parte dintre locatari nu acceptă să se mute pentru începerea efectivă a consolidării, deși proiectul este pregătit și toate autorizațiile au fost obținute.

Cei de la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) se confruntă în prezent cu două astfel de situații.

„La ambele, avem deja finalizate de aproape un an autorizații de construire, contracte de finanțare, proceduri de achiziție pentru desemnarea constructorilor.

Un exemplu este blocul de locuințe de pe Bd. Nicolae Bălcescu, unde 32 de familii își doresc consolidarea și deja au fost relocate, alte 8 familii nu-și doresc să plece și blochează proiectul.

Situația se va clarifica în instanță și luăm în calcul inclusiv recuperarea cheltuielilor făcute cu pregătirea acestui proiect”, a precizat AMCCRS.

CITEȘTE ȘI: O nouă parcare publică ar putea fi realizată în Sectorul 1. Primăria vrea să cumpere un teren de 430 mp de pe strada Ialomicioarei

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.