Capitala are parte de vreme frumoasă și caldă, în minivacanța de 1 Mai. Temperaturile maxime ajung la 27 de grade, sâmbătă 3 mai.
Joi, 1 mai, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice comparabile cu cele din intervalul anterior. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va bate slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 10…11 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
Vineri, 2 mai, vremea va fi frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori în jurul celor normale datei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 8…11 grade.
Vreme frumoasă și caldă, în minivacanța de 1 mai
Sâmbătă, 3 mai, vremea va fi frumoasă și se va încălzi ușor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va bate slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 11…12 grade.
Duminică, 4 mai, vremea va fi în general frumoasă, dar cerul va fi noros. Vântul bate slab și moderat, iar temperatura minimă va fi de 14 grade. Maxima termică urcă până la 28 de grade.
Săptămâna viitoare, temperaturile scad și revin precipitațiile. În prima parte a intervalului, maximele termice numai trec de 22 de grade. Spre sfârșitul intervalului, mercurul din termometre urcă, din nou, până la 27 de grade, potrivit ANM.
CITEȘTE ȘI: Traseul liniei 138 se prelungește de pe 3 mai