Administratorul terenului retrocedat din Parcul IOR a încercat joi să scoată lemnul tăiat ilegal în această zonă, însă a fost oprit de polițiști, care au fost chemați de Poliția Locală din parc.
Vechiul Cod Silvic, care este încă în vigoare, interzice transportul de lemne fără acte. Iar noul cod, care a fost adoptat de Parlament și trimis spre promulgare, prevede închisoare pentru tăierea de copaci fără autorizație. Azi, o astfel de situație se pedepsește doar cu o amendă modică.
Conform autorizației de circulație emisă de Direcția Transporturi a Primăriei Municipiului București (PMB), camionul în care a fost încărcat lemnul ar fi trebuit să transporte joi materiale de construcții și deșeuri provenite din construcții.
Administratorul terenului a încercat să scoată lemnul tăiat ilegal
Polițistul local care păzește intrarea în parc a alertat Poliția națională, iar cei care voiau să scoată lemnul din zona retrocedată au fost opriți.
„Ne era frică că vor ieși cu lemnul, dar nu s-a întâmplat. Au fost obligați să-l mute dintr-o parte în alta”, a explicat unul dintre locuitorii din zonă, care încearcă de mult timp, alături de alți activiști, să-i împiedice pe cei care taie ilegal arborii din zona retrocedată a Parcului IOR.
„Rămânem în stare de veghe pentru că ne așteptăm să încerce să taie și platanii care au mai rămas. Există unul, de exemplu, care este tăiat pe jumătate, pentru că i-a oprit colegii mei”.
Locuitorii din zonă, care au asistat la încercarea administratorului de a transporta copacii tăiați, se așteaptă la o nouă tentativă de a scoate lemnul de pe terenul retrocedat în zilele următoare. Mai mult, ei se tem că cei care taie lemnul „ar putea reveni la vechiul lor obicei” de a da foc copacilor, mai ales că, acum, o mare parte din cei tăiați au fost puși la grămadă.
Se zvonește printre activiști că administratorul terenului se grăbește, pentru că noul Cod Silvic urmează să intre în vigoare.
Noul Cod Silvic, adoptat şi trimis spre promulgare. Tăierile ilegale devin infracțiuni
Odată ce noul Cod Silvic va intra în vigoare, tăierile ilegale de arbori din oraşe vor deveni infracţiune şi vor putea fi pedepsite inclusiv cu închisoarea.
La momentul actual, tăierile ilegale de arbori din interiorul oraşelor sunt considerate contravenţie. În Capitală, sunt pedepsite prin amenda de 25 de lei/ copac tăiat ilegal, după ce Consiliul General al Municipiului București s-a opus de mai multe ori creșterii sancțiunilor.
Din această cauză, Capitala pierde anual mii de arbori sănătoși, de cele mai multe ori, în interesul dezvoltatorilor imobiliari.
Zona retrocedată din Parcul IOR este poate cel mai elocvent exemplu în acest sens. Aici, peste 400 de arbori au fost doborâţi în ultima vreme, fără aviz, chiar sub ochii autorităţilor.
Poliția a transmis în repetate rânduri că actuala lege nu permite oprirea tăierilor, ci doar aplicarea amenzii de 25 lei/ copac.
Legea a fost adoptată marţi, 17 decembrie, în Plenul Camerei Deputaţilor şi a fost trimisă preşedintelui spre promulgare.
CITEȘTE ȘI: Garduri în locul copacilor din zona retrocedată a parcului IOR
Peste 400 de arbori măcelăriți în doar două săptămâni
În încercarea de a salva vegetaţia, mişcarea civică „Aici a fost o pădure/ aici ar putea fi o pădure” s-a organizat pentru a ţine de veghe ultimilor arbori rămaşi în viaţă.
Cetățenii se pun în fața drujbelor, documentează tăierile ilegale și alertează constant autoritățile.
Recent, societatea civilă a solicitat măsuri urgente pentru oprirea tăierilor ilegale din Parcul IOR şi salvarea ultimilor platani, printr-o scrisoare deschisă către primarul general Nicuşor Dan şi premierul Marcel Ciolacu.
Acţiunea are loc în contextul în care peste 400 arbori au fost doborâţi luna trecută, fără aviz, chiar sub ochii autorităților, în doar două săptămâni.
Activiștii atrag atenția că zona retrocedată a Parcului IOR a ajuns într-o situație dezastruoasă, „un ecocid în mijlocul Bucureştiului”, în ciuda încercărilor repetate din partea cetăţenilor de a opri drujbaşii. Tăierile masive aveau loc aproape zilnic, de față cu autoritățile.
Din aliniamentul de 22 de platani sănătoși plantați de mai mult de 50 de ani, simbol al parcului, au mai rămas 11 în picioare. Ultimii șapte au fost tăiați noaptea aceasta, în timp ce locuitorii dormeau”, au transmis activiștii.
Pe lângă tăierile ilegale, peste 30 de incendii au avut loc în ultimii doi ani, care au afectat aproape 50.000 de metri pătrați.
Cei de la asociația Aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure au avertizat că fiecare incendiu este un nou prilej de a mai tăia câte un lot de copaci sănătoși.