Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 5 February 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

VIDEO | „Regele”, oprit în trafic de Poliţia Capitalei, chiar de ziua lui. Surpriza de care a avut parte Gheorghe Hagi

4
Gheorghe Hagi, oprit de Poliţie pentru a fi felicitat de ziua lui. FOTO: FB / Poliţia Capitalei
Gheorghe Hagi, oprit de Poliţie pentru a fi felicitat de ziua lui. FOTO: FB / Poliţia Capitalei

Gheorghe Hagi a împlinit astăzi, 5 februarie, 60 de ani şi a avut parte de un moment inedit… cu Poliţia Capitalei. Mai mulţi agenţi l-au oprit la intersecţia Tipografilor cu bulevardul Poligrafiei din Sectorul 1. în apropiere de Casa Presei. Însă nu pentru a-i da vreo amendă, ci pentru a-l felicita.

sursa: FB / Poliţia Capitalei

„Să trăiţi, agent-şef Dumitru, Brigada Rutieră! Un buletin, vă rog frumos!”

Aşa a început interacţiunea agenţilor în uniformă cu legendarul fotbalist român. Ieşit din maşină pentru a le strânge mâna, acesta a fost îndemnat să se uite în spatele lui.

„Şi, dacă sunteţi puţin atent aici…”

În acel moment, alţi doi poliţişti, de data asta îmbrăcaţi în trening, s-au apropiat de el şi i-au urat titratului sportiv:

-La mulţi ani! Sunteţi un monument de ambiţie şi excelenţă, pentru noi, Poliţia Capitalei, şi pentru toată România. Şi am vrut să vă facem o surpriză!
-Vă mulţumesc din inimă!
-Noi suntem Serviciul Pregătire Profesională de la Poliţia Capitalei! (…) Multă sănătate şi viaţă lungă!

A primit de la poliţişti un tort în formă de minge de fotbal şi o diplomă de excelenţă. Cei de la Poliţia Capitalei au pus filmarea pe Facebook, însoţită de următorul text:

„Astăzi este despre tine, “Comandante”!

Am oprit, în trafic, legenda fotbalului românesc. ⚽

Poliția Capitalei a avut o misiune specială: să-l oprim, în trafic, pe Gică Hagi. Cu motiv, bineînțeles. Știam că azi împlinește 60 de ani și voiam să-i facem o surpriză.🥳🎉

Planul a fost pus la cale în detaliu și am abordat misiunea cu precizie.😃

L-am depistat rapid, l-am oprit și ne-am apropiat de mașină, pentru a-i ura “La Multi Ani” și a-i oferi un tort, din partea Poliției Capitalei.

Misiunea noastră s-a încheiat cu succes, transformând o oprire în trafic într-un moment de bucurie.

Acțiunea a avut succes, cu sprijinul Prima Sport”.

Gheorghe Hagi este cel mai titrat fotbalist român al tuturor timpurilor. A avut 125 de selecţii la echipa naţională, pentru care a dat 35 de goluri. A jucat la echipe precum Steaua, Real Madrid, Barcelona şi Galatasaray.

CITEŞTE ŞI: MasterPlanul Velo pentru București a fost pus în dezbatere publică. Sunt propuși peste 550 de kilometri de piste de bicicletă

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticoleMain

Cum donezi 3.5% din impozit pentru Buletin de București și ce obții la schimb

Donezi 3.5% din impozit pentru Buletin de București. În fiecare zi, suntem...

Nicuşor Dan, noi acuze pentru coaliţia guvernamentală. FOTO: FB / Nicuşor Dan
ArticolePoliticPrimărieȘtiri

Nicuşor Dan, noi acuze la adresa coaliţiei guvernamentale, pe tema bugetului

Nicuşor Dan aduce noi acuze coaliţiei de guvernare, pe tema banilor mai...

Artefacte repatriate din Canada. FOTO: MNIR
ArticoleCulturăEvenimentȘtiri

Încă un lot de artefacte repatriate de Muzeul de Istorie din Bucureşti

Mai multe artefacte, din expoziţia First Royals of Europe, au fost repatriate...