Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 13 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

VIDEO | Explozie urmată de incendiu pe o stradă din Drumul Taberei – locatari evacuaţi şi intervenţie de amploare a pompierilor

45
Incendiu la un bloc din Drumul Taberei. FOTO: ISU B-IF
Incendiu la un bloc din Drumul Taberei. FOTO: ISU B-IF

UPDATE:

Pompierii spun că incendiul din apartamentul de la etajul 8 a pornit după ce au explodat „recipiente de tip spray”, fără să dea detalii despre ce spray-uri era vorba.

După ora prânzului, flăcările au fost stinse. Au ars haine şi mobilier, pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi. De asemenea, a fost afectat de fum întregul apartament, fațada blocului pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătraţi și tâmplăria geamului apartamentului de la etajul 9.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Un incendiu s-a produs la un bloc de pe Aleea Haiducului din Drumul Taberei, o stradă care este paralelă cu strada Sibiu. Arde un apartament de la etajul 8. Patruzeci de locatari au ieşit din bloc, de teama extinderii flăcărilor. Potrivit pompierilor, incendiul a pornit după o explozie.

Potrivit primelor informaţii primite de la pompierii militari, arderea se manifestă cu flacără deschisă. La caz au fost alertate cinci autospeciale de stingere, un SMURD, o autoscară şi o autospecială de descarcerare. „Având în vedere modul de manifestare a incendiului, a fost luată măsura de suplimentare a dispozitivului cu 3 ambulanţe SMURD”, transmite ISU B-IF.

sursa: ISU B-IF

Zece persoane au fost evacuate de echipele de căutare-salvare, în vreme ce alte patruzeci au ieşit din bloc pe picioarele lor. În acest moment, la ora 12:00, vorbim de trei persoane rănite, dintre care două vor fi transportate la spital. Conform primelor informaţii de ordin medical, nu prezintă arsuri, ci doar au inhalat fum. Este vorba de două persoane chiar din apartamentul unde s-a produs explozia, la etajul 8 din 10.

CITEŞTE ŞI: Circulaţia tramvaielor din Capitală, îngreunată aproape zilnic de diverse obstacole: de la probleme tehnice la parcare neregulamentară și accidente

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.