Pasajul suprateran Domnești, de peste Centura Capitalei, este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructura pentru locuitorii din Vestul Capitelei.
Începerea lucrărilor era programată pe 15 ianuarie 2019 dar organizarea de șantier a fost gata câteva luni mai târziu. Proiectul a primit bun de execuție pe 6 decembrie 2018, iar autorizația de construcție a fost emisă pe 20 decembrie 2018.
Licitația pentru Pasajul Domnești a fost lansată în 2015 iar contractul a fost semnat abia in 2017.
Potrivit CNAIR, la 15 septembrie 2020, stadiul fizic al lucrărilor de la Pasajul Domnesti ajunsese la 10,65 la sută iar potrivit contractului inițial, lucrările ar trebui finalizate pe 15 ianuarie 202.
Construcția a fost adjudecată de Asocierea Straco Grup SRL – Comnord SA – Specialist Consulting SRL pentru 185.322.034 lei fara TVA iar banii vin de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Fonduri Externe Nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020.
-
Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.