Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 13 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Viceprimarii Bucureștiului. Trei nume, vehiculate în cursă

96
Viceprimarii Bucureștiului. Trei nume, vehiculate în cursă. Colaj foto: FB/ INQUAM Photos
Viceprimarii Bucureștiului. Trei nume, vehiculate în cursă. Colaj foto: FB/ INQUAM Photos

Trei nume sunt vehiculate în cursa pentru cele două funcții de viceprimar al Bucureștiului: Dan Cristian Popescu (PSD), Stelian Bujduveanu (PNL) și Lucian Judele (USR).

Cine sunt candidații pentru funcțiile de viceprimar?

Dan Cristian Popescu – PSD

Încă din luna martie, deputatul Dan Cristian Popescu a anunțat că i s-a propus să fie candidatul PSD pentru funcţia de viceprimar general al Capitalei, potrivit Agerpres.

Contactat de reporterii Buletin de București, acesta a confirmat că este candidatul oficial al Partidului Social Democrat. Referitor la strategia sa pentru a obține această funcție, Dan Cristian Popescu a declarat că nu au existat negocieri cu alte partide pentru a obține majoritatea voturilor din Consiliul General.

Nu este vorba de strategie sau negocieri. Funcțiile de viceprimar se aleg de către Consiliul General. Vor fi alegeri și îmi voi depune candidatura. Mă rog, suntem și cel mai mare grup din Consiliul General și practic, matematic, plec cu prima șansă de a obține o astfel de poziție.

Candidatul PSD pentru funcția de viceprimar al Capitalei. Foto: Facebook/ Dan Cristian Popescu

Ales pe listele PSD-PNL, Dan Cristian Popescu se numără printre cei mai bogați consilieri generali ai Municipiului București. Conform declarației de avere, acesta este proprietarul a opt apartamente, dintre care cinci în București și trei în Florida.

Totodată, Popescu deţine şi o casă de 104 metri pătrați, achiziționată în 2008, un Lexus fabricat în 2021, patru terenuri în județul Călărași, dintre care trei în integralitate și unul pe jumătate (cotă parte 47,4%), precum și spații comerciale de circa 110 metri pătrați.

Colecția sa de bijuterii, obiecte de artă și ceasuri valorează peste 250.000 euro. Acestea au fost dobândite în perioada 1980-2023, conform documentului consultat de Buletin de București.

De asemenea, candidatul PSD a declarat peste 3 milioane de euro în fonduri de investiții. Datorii nu are. Cât despre venituri, în anul 2023 a încasat peste 130.000 lei drept indemnizație de deputat. A câștigat aproximativ aceeași sumă din chirie și de șase ori mai mult din dobânzi – 750.000 lei. A încasat alți 47.500 în dividende.

Potrivit declaraţiei de interese este asociat în două firme: DCP Investiţii Imobiliare SRL şi DCP Invest INC, precum şi acţionar într-o companie de software, Brilliant Technologies SA. Este fondatorul Fundaţiei Dan Cristian Popescu şi vicepreşedinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare Ilfov.

A terminat Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, iar ulterior, a obținut două diplome de studii postuniversitare: una în Știinţe politice, relaţii internaţionale şi administraţie publică la Universitatea privată „George Washington” din SUA și alta în Managementul Administraţiei Publice Locale la Academia de Studii Economice (A.S.E.) din Capitală.

În 2015, a finalizat trei cursuri din cadrul Institutului Diplomatic Român, plus un doctorat în economie în cadrul ASE-ului, se arată în CV-ul său, publicat în 2021 pe site-ul Camerei Deputaților.

De-a lungul anilor, Dan Cristian Popescu a trecut prin patru partide: Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), Forța Civică (FC) și Partidul Social Democrat (PSD).

În timpul mandatului lui Mugur Mihai Toader, a câștigat funcția de viceprimar al Sectorului 2, din partea PNL (2016-2020). Anterior, a obținut un mandat de deputat din partea Alianței România Dreaptă (2012-2016).

La alegerile locale din 2020, Popescu a fost candidatul PSD pentru fotoliul de edil al Sectorului 2. După ce a pierdut cursa electorală în fața candidatului USR Radu Mihaiu, s-a întors în Parlament ca deputat din partea PSD.

Lucian Judele – USR

Propunerea partidului Uniunea Salvați România (USR) pentru funcția de viceprimar al Capitalei va fi Lucian Judele, fost viceprimar al Sectorului 3, declară surse oficiale pentru Buletin de București.

Candidatul USR pentru funcția de viceprimar al Capitalei. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În declarația sa de avere, candidatul USR nu a trecut maşini, bijuterii, case ori terenuri. Potrivit documentului, acesta are 25.000 euro într-un cont deschis în 2019 și alți 80.000 lei într-un cont deschis în 2020.

Referitor la veniturile sale, Lucian Judele încasat peste 176.000 lei ca salariu de viceprimar al Sectorului 3. Acesta este asociat într-o firmă de transporturi de mărfuri, Crisilu Trans SRL și președintele Fundației „Grijă pentru Bine”, înființată în iulie 2022, se arată în declarația sa de interese.

S-a născut într-o localitate din Bacău, dar a trăit în Bucureşti, până la 23 de ani, când a decis să se mute în Italia, unde locuiau deja aproape toţi membrii familiei sale. Cu o diplomă de asistent medical, a lucrat aproximativ opt ani în sistemul de sănătate din peninsulă, unde a făcut și voluntariat.

S-a întors în ţară în 2016, decis să intre în administraţia publică, inspirat de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Conform unui interviu pentru life.ro, susţine că i-a fost foarte greu să se adapteze traiului în ţara natală şi a deschis un fast-food pentru a se întreţine. Un business care mai mult l-a încurcat decât să îl ajute.

În 2019 a devenit preşedintele Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) Sector 3. La scurtă vreme, a candidat pentru o poziţie de consilier local, din partea USR-PLUS. A câştigat funcţia și ulterior, a fost ales viceprimar al Sectorului 3.

La alegerile locale din acest an, Lucian Judele a fost candidatul USR la Primăria Sectorului 3 , însă a pierdut în fața lui Robert Negoiță, ales pe listele PSD-PNL.

Stelian Bujduveanu – PNL

Reporterii Buletin de București l-au contactat și pe Stelian Bujduveanu, viceprimarul general al Capitalei în perioada 2020-2024, care a declarat că își dorește continuarea activității, dar momentan nu a fost luată o decizie politică la nivelul Partidului Național Liberal (PNL) în acest sens.

Urmează, în perioada următoare, să ne clarificăm la nivel de negocieri politice cu toate forțele de dreapta din Consiliul General.

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei în perioada 2020-2024. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Conform declarației de avere, Stelian Bujduveanu este proprietarul unui teren de peste 5.000 metri pătrați și a unor spații comerciale de 514 m2 în localitatea Mihai Viteazu din județul Constanța. În Capitală, deține un apartament de circa 64 metri pătrați, alături de soția sa, Antonela Bujduveanu.

De asemenea, acesta a declarat ceasuri/ bijuterii în valoare de 30.000 euro. În 2017 a contractat un credit de 311.000 lei, pe 30 ani, de la Banca Comercial Feroviară (actuala TechVentures Bank).

În 2023, veniturile familiei Bujduveanu s-au ridicat la peste 300.000 lei, astfel:

  • Stelian Bujduveanu – 212.573 lei – salariul de viceprimar al Capitalei
  • Antoanela Bujduveanu – 101.821 lei – indemnizație creștere copil de la Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială
  • George Bujduveanu – 2.916 lei – alocație

Stelian Bujduveanu s-a înscris în PNL în 2012, la doar 23 ani. În prezent, în interiorul aceluiași partid, ocupă și funcția de trezorier, conform declarației de interese consultate de Buletin de București.

La alegerile din iunie 2024, a obținut cel de-al treilea mandat de consilier general, fiind ales pe listele PSD-PNL.

S-a născut în Constanța, însă la facultate a venit în Capitală. În CV-ul său are trecută doar funcția de viceprimar, însă conform unei postări a Partidului Național Liberal, Bujduveanu este licențiat în drept, deține un master în Dreptul Uniunii Europene și un doctorat în Drept Administrativ în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Drept din cadrul Universității București.

Cum sunt aleși viceprimarii Bucureștiului?

Viceprimarii Capitalei sunt aleși prin vot secret de către Consiliul General al Municipiului București, constituit din:

  • PSD: Artimon Marian, Comănici Ancuţa-Sorina, Gherghiceanu Florentina, Iacob Emanuel, Kansou Alexandru-Hazem, Manciu George-Alexandru, Petrescu Elena, Popescu Dan-Cristian, Stoica Ioana, Susai Alexandru, Tănase Andrei-Valentin, Turmac George-Adrian, Vigheciu Adrian-Nicolae;
  • USR: Didiţă Radu-Cristian, Dinu Ionela-Gabriela, Dobrescu Daniel, Gavril Nicolae Lucian, Judele Ştefan-Lucian, Munteanu Cristina-Simona, Nicorescu Nicorel, Radu Dragoş-Georgian, Reniuţ Anamaria-Naomi, Sabo Bogdan-Alexandru, Sava Alexandru, Smighelschi Cosmin-Victor, Stofor Ştefan Radu;
  • PNL: Badiu Andrei, Bujduveanu Stelian, Feroiu Dumitru-Silviu, Mardarovici Diana, Mitu Răzvan-Aurel, Nicolaie George, Purcărea Sorin;
  • AUR: Enache Mihai-Adrian, Geamănă Dragoş, Oprea Ştefan, Stelea Niculina, Susanu (Vîlcu) Selena-Gabriela;
  • PUSL: Botîlcă Adrian, Chiţu Florin-Robert, Jelea Bogdan-Ion, Niţu Răzvan-Ionuţ;
  • REPER: Boghean Ana-Maria, Cobianu Cezar-Adrian, Leonte Andreea-Iuliana, Teniţă Cătălin-Dragoş;
  • PMP: Florescu Adrian-Constantin, Florescu Ştefan-Viorel;
  • Forţa Dreptei: Hiohi Albert-Laurenţiu, Stan Robert.

CITEŞTE ŞI: Scandal pe numirea viceprimarilor Sectorului 4. Opoziţia cere amânarea votului

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Măsuri pentu protejarea persoanelor fără adăpost, în perioadele friguroase. PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Măsuri pentru protejarea persoanelor fără adăpost în perioadele friguroase

Primăria Sectorului 2 a precizat că ia măsuri pentru protejarea persoanelor fără...

Calendarul Referendumului local. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Calendarul Referendumului lui Nicușor Dan

Calendarul Referendumului lui Nicușor Dan a fost aprobat de primarul general. Programul...

Un laborator de practică în odontoterapia restauratoare va funcționa pentru studenții la stomatologie. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Sector 4 | Un laborator de practică în odontoterapia restauratoare va funcționa pentru studenții la stomatologie

Primăria Sectorului 4 anunță că de mâine, 13 noiembrie, pune la dispoziția...