Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 29 March 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Diverse Veniturile din tămâiat, aprindere candelă și amenajări morminte ale PMB au depășit 100.000 de euro în 2019
Diverse

Veniturile din tămâiat, aprindere candelă și amenajări morminte ale PMB au depășit 100.000 de euro în 2019

46

Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București(ACCUB), aflată în subordinea Primăriei Generale, a avut venituri de aproape 10 milioane de euro în 2019.

Potrivit raportului de activitate, în total, în 2019, au fost executate un număr de 8.171 înhumări, 5.157 deshumări oseminte, 40 deshumări cadavre și 941 incinerări.

Veniturile înregistrate de Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București în 2019. (Sursa: Raport de activitate ACCUB pe 2019)

Din serviciile de tămâiat, aprindere candelă și amenajări de morminte, cei 331 de salariați ai ACCUMB au adus venituri care cumulează 504.337 de lei, adică 103.441 de euro.

Potrivit grilei de tarife actualizată la 1 ianuarie 2020, amenjarea unui mormânt costă 262 de lei, tămâiatul timp de șase saptămâni costă 134 de lei iar aprinderea și întreținerea candelei timp de o lună costă 83,98 de lei.

Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București are în administrare 15 cimitire și crematoriile “Vitan-Bârzești” și “Cenușa”.

Acesta din urmă, încadrat ca monument istoric, este nefuncțional și necesită investiții de reabilitare de peste un milion de euro.

Sursă cover: PMB

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.