O femeie din București ar fi încasat aproximativ 40.000 de euro pentru vacanțe inexistente, iar acum este cercetată pentru înșelăciune, fals în înscrisuri și inducerea în eroare a organelor judiciare.
Pentru a-și acoperi urmele, aceasta a depus plângere penală împotriva unor persoane fără legătură cu faptele, printre care și una dintre victime.
Marți, 17 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2 au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic și inducere în eroare a organelor judiciare.
O femeie din București ar fi încasat 40.000 de euro pentru vacanțe inexistente
Potrivit anchetatorilor, iulie 2024 și până în prezent, o femeie în vârstă de 38 de ani ar fi indus în eroare mai multe persoane cu privire la achiziționarea unor pachete turistice, cu scopul de a obține un beneficiu patrimonial injust, se precizează în comunicatul Poliției Capitalei.
Aceasta le-ar fi prezentat informații false sau incomplete privind disponibilitatea serviciilor, tarife și condiții de rezervare. Femeia ar fi determinat persoanele vătămate să transfere diferite sume de bani, în valoare totală de aproximativ 40.000 de euro, pentru pachete turistice care nu corespundeau serviciilor promise.
De asemenea, femeia a utilizat înscrisuri nereale, care prezentau în mod nereal faptul că plățile și serviciile turistice erau efectuate corespunzător, pentru a crea aparența de legalitate, dar și pentru a menține în eroare persoanele vătămate.
Astfel, a creat impresia unei situații financiare corecte și ar fi indus persoanele vătămate să creadă că tranzacțiile au avut loc conform contractelor încheiate.
Femeia a depus plângere împotriva uneia dintre victime
La data de 14 august 2024, femeia ar fi formulat o plângere penală împotriva unei alte persoane, fără legătură cu activitatea infracțională desfășurată, precum și împotriva unei victime înșelate. În plângerea depusă, femeia susținea, în mod nereal, că ea ar fi fost, de fapt, victima unei înșelăciuni privind achitarea serviciilor turistice.
Ulterior, la data de 5 februarie 2025, cu ocazia audierii în calitate de persoană vătămată, femeia a depus la dosar șapte înscrisuri contrafăcute, pentru a crea aparența efectuării plăților și pentru a influența cursul cercetărilor.
În vederea administrării materialului probator, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, iar persoana bănuită a fost condusă la audieri. Față de aceasta s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore. Femeia urmează să fie prezentată magistraților cu propunere legală.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2 continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.