Elevii de clasa a XII-a din Capitală vor ieși în curând pentru ultima dată pe poarta liceului. Cei peste 13.000 de viitori absolvenți de liceu intră în ultima lor „vacanță” începând cu 6 iunie, potrivit calendarului elaborat de Ministerul Educației.
Cei 13.541 absolvenți ai liceului nu se vor bucura însă de timpul liber suplimentar prea mult, întrucât marți, 10 iunie, începe prima probă a Examenului Național de Bacalaureat.
Viitorii „boboci” de liceu, în număr de 18.245, vor păși și ei pentru ultima dată pe poarta școlii generale mai devreme decât restul elevilor, pe 13 iunie. Zece zile mai târziu, pe 23 iunie aceștia vor susține prima probă a Evaluării Naționale, cea la limba română.
Cât despre ceilalți 298.492 școlari, ei vor rămâne în băncile școlilor până la finalizarea cursurilor ce este programată pe data de 20 iunie 2025. Tot această zi de vineri este și ultima în care vor veni la școală.
Când se desfășoară cele două examene naționale
Bacalaureatul din vară bate cu pași grăbiți la ușile liceelor. Astfel, examenul maturității va avea loc în perioada 10-16 iunie 2025, conform calendarului de mai jos:
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
Cât despre rezultate, candidații vor primi notele examenului din vară în data de 20 iunie, în timp util pentru completarea dosarului de facultate.
Nici până la Evaluarea Națională pentru clasele a VIII-a nu a mai rămas mult timp, întrucât examinarea începe în mai puțin de o lună, pe 23 iunie. În ceea ce privește acest examen, el se va desfășura conform acestui calendar:
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
Ulterior, la nici o săptămână distanță de ultima probă aceștia vor primi rezultatele inițiale, pe 3 iulie. Candidații pot înainta contestații la acest examen până pe 5 iulie.
CITEȘTE ȘI: Chinurile „renașterii“ din Piața Matache: Concurs de soluții și parteneriat cu OAR București