Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 30 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

USR vrea demiterea primarului de la Mogoșoaia și anchetă DNA la Primărie

325

Președintele USR, Dacian Cioloș, a anunțat începerea procedurii de demitere a primarului din Mogoșoaia,
Paul Precup. Membrii filialei locale a partidului vor demara strângerea de semnături, prima etapă din procedura legală. Cioloș a mai declarat și că partidul său va depune o plângere la DNA pentru modul în care s-au făcut exproprierile de la Mogoșoaia.

„Am discutat, astăzi, în Biroul Permanent, și-am decis să depunem ca partid USR o plângere la DNA împotriva felului în care au fost făcute exproprierile acolo (la Mogoșoaia, n. red).

Vineri seara, când am fost să ne susținem colegii în Consiliul Local, am avut ocazia să discutăm cu mai mulți cetățeni din Mogoșoaia, foarte supărați și foarte furioși pe felul în care Primăria a decis să facă acele exproprieri, fără să țină cont de protejarea dreptului de proprietate, fără să informeze suficient și fără chiar să respecte legea.

Colegii noștri au identificat deja fapte de abuz în serviciu, de fals și uz de fals, de trafic de influență”, a declarat Dacian Cioloș.

În paralel cu sesizarea DNA, Dacian Cioloș a anunțat și că partidul său va începe procedura de demitere a primarului din Mogoșoaia, pe care îl acuză de presiuni după adoptarea proiectului Sector Zero.

„Din punctul nostru de vedere, nu mai reprezintă dorințele cetățenilor din Mogoșoaia”, a explicat Dacian Cioloș.

Conform Codului Administrativ, procedura de demitere a unui edil începe cu strângerea de semnături pentru declanșarea unui referedum. Dacă cel puțin 25% din locuitorii unei localități semnează, va fi organizată consultarea publică.

ARTICOLUL 162

(1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, conform procedurii prevăzute la art. 144 şi 145, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.

(3) Cererea cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătură olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.

(4) Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.

Sursa: https://lege5.ro

Buletin de București a cerut un punct de vedere al primarului comunei Mogoșoaia, Paul Mihai Precup, față de declarațiile președintelui USR, Dacian Cioloș, dar nu a primit un răspuns până la această oră.

sursa foto: cover Facebook USR

Autor

pe același subiect

Un complex educațional se ridică în fosta Piață 13 Septembrie. Clădirea va avea consum de energie aproape. FOTO: Imagine creată cu AI
ArticolePrimărieȘtiri

Un complex educațional nZEB se ridică în fosta Piață 13 Septembrie. Consiliul Local cere acordul CGMB

Primăria Sectoru 5 cere acordul CGMB, în ședința din 30 septembrie, pentru...

Două locomotive electrice Alstom Traxx au fost recepționate preliminar
ArticoleȘtiriTransport

Două locomotive electrice Alstom Traxx au fost recepționate preliminar

Două noi locomotive electrice, produse de Alstom, au fost recepționate preliminar luni,...

Opera „Tannhauser” de Richard Wagner deschide stagiunea Operei Naţionale Bucureşti. FOTO: New York Times
ArticoleCulturăȘtiri

Opera „Tannhauser” de Richard Wagner deschide stagiunea Operei Naţionale Bucureşti

Opera „Tannhauser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, va...