Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Mediu, Știri

Proiecte climatice de „știință cetățenească”, la Universitatea din București

Proiecte climatice de „știință cetățenească”, la Universitatea din București
Universitatea din București și schimbările climatice. FOTO: unibuc.ro

Universitatea din București și schimbările climatice. Cercetătorii de la Universitatea din București(UB) lucrează la o competiție de proiecte de știință cetățenească în domeniul adaptării la schimbările climatice. În cadrul competiției, vor fi selectate inițiative care implică cetățenii în colectarea de date și în dezvoltarea de soluții pentru a face față schimbărilor climatice.

Potrivit Universității din București, proiectele câștigătoare vor primi finanțare europeană și sprijin pentru a fi dezvoltate, în cadrul proiectului ScienceUs  „Integration of citizen SCIENCE best practices to Upscale and maximise projects impact related to Green Deal and EU missions”.

Liderul echipei din România este prof. univ. dr. Cristian Ioja, de la Facultatea de Geografie a UB. Alături de el, sunt cercetători din domeniul biologiei, geografiei și științelor comunicării.

CITEȘTE ȘI: Profesorul de la Colegiul Sfântul Sava acuzat de viol a încercat să se sinucidă. Este în comă

Universitatea din București și schimbările climatice. Competiția, lansată în luna octombrie

Concursul de proiecte va fi lansat în luna octombrie. Universitatea din București va coordona întregul pachet de informații și materialele suport.

Competiția se va derula în trei etape:

Faza 1 – SEED – vor fi selectate 25 de inițiative de știință cetățenească. Acestea vor fi invitate să participe la Berlin la un bootcamp. Grantul suport este de 1.000 de euro, destinat susținerii mobilității la Berlin.

Faza 2 – FLOURISH – dintre cele 25 de inițiative, vor rămâne cinci. Acestea vor beneficia de suportul Academiei ScienceUs. Grantul suport este de maximum 25.000 de euro euro. Banii vor acoperi participarea la evenimentele organizate și derularea activităților.

Faza 3 – HARVEST – cele cinci inițiative de știință cetățenească vor puncta, efectiv, contribuția la eforturile de adaptare la schimbările climatice. Grantul suport este de maxim 14.000 de euro euro. Suma va acoperi participarea la evenimentele organizate și derularea activităților.

Prin această competiție, ScienceUs propune o muncă de echipă în diferite zone europene. Proiectele câștigătoare vor putea crea rețele europene de inițiative de știință cetățenească, în diferite domenii de cercetare și tehnologie, legate de „Adaptarea la schimbările climatice”.

CITEȘTE ȘI: Undă verde pentru drumul radial dintre Sectorul 4 și comuna Vidra

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.