Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 13 December 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleSănătateȘtiri

Undă verde pentru internări în toate secţiile spitalului Colentina. Cele fără autorizaţie sanitară au primit documentul necesar

332
Se fac iar internări la Colentina. FOTO: Google Street View
Se fac iar internări la Colentina. FOTO: Google Street View

Se fac din nou internări în cele şase secţii ale spitalului Colentina care rămăseseră fără autorizaţie sanitară de funcţionare. Ministrul de resort, Alexandru Rafila, a anunţat înaintea şedinţei de Guvern de 12 decembrie că spitalul a primit documentul necesar la şase zile de la solicitare.

Secţiile vizate erau Secţia Neurochirurgie, Secţia Hematologie I, Secţia Clinică Ortopedie I, Secţia Clinică Ortopedie II, Compartiment ORL, Compartiment chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

„Astăzi, Spitalul Colentina a primit autorizaţia sanitară de funcţionare. Autorizaţia se eliberează atunci când unitatea sanitară, în toate secţiile care sunt autorizate, poate asigura condiţiile şi circuitele pentru siguranţa pacienţilor, nu este doar o formalitate. Solicitarea a fost aprobată cu celeritate, tocmai pentru că există nevoia accesului pacienţilor în acest spital şi nu am aşteptat termenul de 30 de zile, care este termenul legal pentru eliberarea acestei autorizaţii. Ea a fost eliberată într-un interval de 6 zile de la depunerea acestei solicitări”, a spus Rafila.

Alexandru Rafila a ţinut şi să puncteze politic în acest scandal care, în subsidiar, este despre sănătatea oamenilor. Ministrul a spus că nu DSP este de vină pentru situaţia creată, ci mai degrabă e vorba de un management defectuos şi a amintit că spitalul e în subordinea Primăriei Capitalei, prin ASSMB.

„Nu vă supăraţi, Direcţia de Sănătate Publică îşi face datoria şi toate aceste lucruri, am văzut o relatare a tuturor schimburilor de mesaje dintre Direcţia de Sănătate Publică şi acest spital. Structura spitalului noi o aprobăm la Ministerul Sănătăţii, însă avizul pentru fiecare secţiile de acolo îl dă Direcţia de Sănătate Publică după ce face vizite la faţa locului. Au fost nenumărate vizite la faţa locului, le-au dat indicaţii cum să modifice şi cum să depăşească obstacolele care stăteau în calea autorizării şi nu este Direcţia de Sănătate Publică responsabilă pentru modul în care este gestionat şi condus acest spital. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”, a adăugat social-democratul Alexandru Rafila.

Vă reamintim, la începutul săptămânii spitalul Colentina anunţase că nu mai face internări în şase dintre secţiile sale aflate în regim pavilionar. În ciuda a ce spune Alexandru Rafila, sunt voci în spaţiul public care spun că DSP-ul, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, a fost cel care a tărăgănat situaţia şi că a fost nevoie de un scandal public pentru a debloca traseul birocratic.

CITEŞTE ŞI:

Autor

pe același subiect

Spectacole de teatru în weekend
ArticoleCulturăȘtiri

Ce spectacole de teatru poți vedea în weekendul 13-14 decembrie în București

Pentru weekendul 13-14 decembrie, sunt programate mai multe spectacole de teatru în...

Sector 2 reabilitare termică blocuri
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Se reia programul de reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Costurile au fost actualizate

Primăria Sectorului 2 continuă programul de reabilitare termică pentru mai multe blocuri,...

Dezbatere publică privind sancțiunile pentru distrugerea spațiilor verzi din orașe, la Ministerul Mediului. Foto: Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainMediu

Dezbatere publică privind sancțiunile pentru distrugerea spațiilor verzi din orașe, la Ministerul Mediului

O dezbatere publică privind sancțiunile pentru distrugerea spațiilor verzi din interiorul orașelor...