Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Tuesday , 23 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Un loc de parcare la 25 de locuitori, în sectorul 1. La polul opus, în sectorul 3 există o parcare la șase locuitori
Primărie

Un loc de parcare la 25 de locuitori, în sectorul 1. La polul opus, în sectorul 3 există o parcare la șase locuitori

108

Cele mai multe locuri de parcare de reședință de pe raza Capitalei se află în sectorul 3: 80 de mii, adică un loc de parcare la șase locuitori. Administrația condusă de Robert Negoiță e fruntașă și când vine vorba de noi parcări amenajate în ultimul mandat. Din noiembrie 2020 până în prezent au apărut aproximativ cinci mii de locuri de parcare, cu mult peste toate celelalte sectoare.

La polul opus se află sectorul 1, cu doar 9.969 parcări de reședință, dintre care 135 înființate de Clotilde Armand după ce a venit la conducerea instituției. În sectorul din nord există, în prezent, un loc de parcare la 25 de locuitori. Primăria Sectorului 6 are în plan amenajarea a peste două mii de noi parcări în 2022, mai mult decât sectorul 1, 2 și 4 la un loc.

Sectorul 1 – un loc de parcare la 25 de locuitori

Primăria Sectorului 1, prin Administrația Domeniului Public Sector 1, administrează 9.969 locuri de parcare de reședință. Este cel mai mic număr dintre toate sectoarele din Capitală și de opt ori mai puțin decât parcările din sectorul 3. Având în vedere populația sectorului 1, există un loc de parcare de reședință la 25 de locuitori.

Sursă: Facebook Administrația Domeniului Public Sector 1,

În timpul mandatului lui Clotilde Armand, adică începând cu noiembrie 2020 până în prezent, au fost amenajate 135 de locuri de parcare. 77 dintre acestea sunt pentru persoane cu dizabilități.

Conform informațiilor transmise de Primăria Sectorului 1, în 2022 administrația și-a propus să amenajeze alte 270 de locuri de parcare de reședință, instituția „aflându-se în proces de identificare de spații/terenuri ce pot fi transformate în noi locuri de parcare”. Pentru lucrările de marcare/remarcare au fost alocați 514 mii de lei.

Sectorul 2 – un loc de parcare la 14 locuitori

Sectorul 2 are în administrare aproximativ 26 de mii de locuri de parcare. Dintre acestea, 285 au fost amenajate recent, în mandatul lui Radu Mihaiu. Pe strada Tony Bulandra au apărut cele mai multe noi parcări, 77, urmate de strada Al. Ipsilanti, cu 43 de locuri de parcare proaspăt înființate.

Pentru anul în curs, Radu Mihaiu a alocat peste 1.6 milioane de lei pentru realizarea a patru parcări de reședință cu un număr total de 145 de locuri. Comparativ cu sectorul 1, locurile de parcare care urmează să fie amenjate în sectorul 2 vor fi mai scumpe.

Sursă: Facebook Administrația Domeniului Public Sector 2

Sectorul 3- un loc de parcare la șase locuitori

În sectorul 3 se află cele mai multe parcări de reședință dintre toate cele șase sectoare, mai multe decât în sectorul 1, 2 și 4 adunate. Dintr-un total de 80 de mii de locuri, aproximativ cinci mii au apărut în timpul ultimului mandat al lui Robert Negoiță, adică din noiembrie 2020 până în prezent. Astfel, în sectorul 3, unul din șase cetățeni va beneficia de loc de parcare de reședință.

Nu toate parcările din sectorul 3 au fost amenajate legal. Conform raportului Curții de Conturi, în 2020, primarul Robert Negoiță a cheltuit peste 4.7 milioane de lei pentru amenajarea și modernizarea unor parcări pe artele de circulație care nu se află în administrarea sectorului 3. Edilul a încasat mai apoi venituri din taxele de parcare, deși este „interzisă atribuirea locurilor din acestea ca parcare de reședință de către sectorul 3”. În perioada 2018-2020, Direcția de Taxe Locale Sector 3 a primit aproape 350 de mii de lei de la cetățeni pentru aceste locuri de parcare.

O altă diferență între sectorul 3 și restul Capitalei sunt sumele mari de bani pe care administrația le încasează din licitațiile locurilor de parcare. Cel mai scump loc de parcare din sector plătit de un cetățean a costat 30.700 RON și se află pe strada Fizicienilor nr. 18. În ultimii doi ani, Primăria Sectorului 3 a încasat peste șase milioane de lei din faimoasele licitații pentru parcări de reședință. Deoarece există mai puține locuri de parcare decât solicitări, oamenii ajung să plătească chiar și câteva zeci de mii de lei pentru a se asigura că au unde să își parcheze mașina. 

Biroul de presă al Primăriei Sectorului 3 nu a comunicat câte parcări are în plan să înființeze anul acesta, însă a transmis că Direcția Parcări și Amenajare Urbană întreprinde „o permanentă acțiune de identificare și creare de noi locuri de parcare de reședință în conformitate cu reglementările în vigoare și pretabilitatea zonei”.

Sectorul 4 – un loc de parcare la șapte locuitori

Pe raza sectorului 4 există 46.694 locuri de parcare de reședință. Având în vedere populația de aproape 330 de mii de cetățeni, în acest sector există un loc de parcare disponibil la șapte locuitori. 719 au fost date în folosință începând cu 5 noiembrie 2020, în următoarele zone: str. Stupilor, Șoseaua Olteniței, str. Reșița, Aleea Dragoș Mladinovici, str. Străduinței, str. Piața Străduinței, str. Aliorului, str. Huedin, Drumul Binei, str. Trestiana și str. CR Motru.

Conform Primăriei conduse de Daniel Băluță, Direcția Mobilitate Urbană Sector 4 își propune extinderea numărului de locuri de parcare (park&ride) situate în apropierea stațiilor de metrou și a punctelor majote de interes precum spitale sau parcuri pentru a facilita accesul la transportul public. În acest sens, se fac lucrări de construcție la două tipuri de unități de parcare:

  • Parcarea Park&Ride amplasată între stația de metrou Berceni și Șoseaua de Centură, unde vor exista 308 de parcări. Pentru această parcare, au fost alocate anul aceste 42 de milioane de lei, din care cinci milioane sunt finanțate de la bugetul local iar restul din credit extern.
  • Parcarea publică situață lângul noul parc Tudor Arghezi, care ca avea 108 locuri de parcare. Alocarea bugetară pentru anul 2022 este de peste 12 milioane de lei, din care 2.7 de la bugetul local și zece milioane din credit extern.

Sectorul 5 – un loc de parcare la 14 locuitori

În sectorul 5, în momentul de față, cetățenii au acces la 20.780 locuri de parcare de reședință. Luând în calcul populația totală de 303 mii, în sectorul 5 unul din 14 locuitori au acces la locuri de parcare. Începând cu luna noiembrie a anului 2020 au fost amenajate aproximativ două mii de parcări, adică cele mai multe după Primăria Sectorului 3 și, totodată, cu mult peste sectoarele 1, 2, 4 și 6 împreună.

Primăria Sectorului 5 nu a comunicat câte parcări plănuiește să înființeze în 2022 și ce sume au fost alocate pentru asta.

Sursă: Facebook Primăria Sectorului 5

Sectorul 6 – un loc de parcare la 9 locuitori

Primăria Sectorului 6 are în evidență 45.696 locuri de parcare, conform informațiilor primite de la instituție. De la începutul anului și până în prezent, au fost date în folosință 601 locuri noi de parcare de reședință. În cursul anului 2021, au fost date în folosință 1.834 de locuri de parcare.

La începutul acestui an, Primăria Sectorului 6 a început amenajarea de noi locuri de parcare în locul garajelor demolate de pe domeniul public. Investiția este de peste 3 milioane de lei. Este vorba despre:

  • Modernizare parcare de reședință str. George Calboreanu nr. 4/Bd. Iuliu Maniu;
  • Reabilitare/reamenajare parcare de reședință str. Crinul de Pădure;
  • Reamenajare/reabilitare parcare de reședință Aleea Parva;
  • Modernizare parcări Bd. Constructorilor nr. 23, 25, 27;
  • Reamenajare/reabilitare parcare de reședință str. Fabricii;
  • Modernizare parcări Aleea Timișul de Sus nr. 2;
  • Modernizare parcare de reședință str. Răsăritului/str. George Calboreanu.

Pentru anul 2022, Administrația Comercială Sector 6 are în buget alocată suma de 4.1 milioane de lei pentru amenajarea de parcări tip smart și etajate.

Începând de pe 15 august, cetățenii care vor să parcheze pe cele zece mii de locuri de parcare ale Primăriei Capitalei vor trebui să plătească. Locurile de parcare sunt împărțite pe trei zone: 0, 1 și 2, iar prețul pe oră diferă de la zonă la zonă și poate costa de la 2,5 lei pe oră și până la 10 lei pe oră. Cine nu o să respecte regulamentul primește o amendă de 200 de lei pentru deblocarea mașinii. 

Cover foto: Facebook Administrația Domeniului Public Sector 2

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Contracte de 30 milioane euro atribuite unei companii municipale în insolvență

Aproape 30 milioane de euro din bugetul local al Sectorului 3 vor...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Cost dublu pentru modernizarea grădiniței nr. 7 

În următoarea ședință de consiliu a primăriei Sectorului 2 de miercuri, 24...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | 46.000 de euro pentru biserica cimitirului Iancu Nou

Consiliul Local al Sectorului 2 va avea pe ordinea de zi a...