Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Un bucureștean care a pretins că a murit în 2008, ca să scape de dosare penale, prins după ce a fugit de la benzinărie fără să plătească

132
a pretins că a murit
Un bucureștean a pretins că a murit în 2008, ca să scape de mai multe dosare penale

Un bucureștean a pretins că a murit în 2008, printr-un certificat fals, emis la Chitila ca să scape de zeci de dosare penale pe care le avea prin țară.

Acestea au fost închise în momentul în care autoritățile au fost informate că a murit. Schema a funcționat 16 ani, până când a fost prins pentru furt, dar și pentru că a condus fără permis un autovehicul neînmatriculat.

Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 5 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 54 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt (6 acte materiale), furt calificat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (3 acte materiale) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

În fapt, la data de 2 noiembrie 2024, Secția 5 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către reprezentanți ai unei stații peco, din Sectorul 1, cu privire la faptul că o persoană și-ar fi alimentat autoturismul cu carburant, după care ar fi plecat fără să achite contravaloarea”, a anunțat Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: Legătura dintre crima și incendiul care au avut loc în Voluntari. A fost prins un cetățean chinez

L-au prins pentru că nu a plătit combustibilul

Polițiștii au descoperit că bărbatul ar mai fi săvârșit și alte fapte similare. În cazul de față, prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor este de peste 2.500 de lei.

„În urma controlului efectuat asupra autovehicului, au fost identificate 2 plăcuțe cu numere de îmnatriculare și o pompă”, a precizat Poliția, care l-a reținut pe bărbat. Apoi, acesta a fost arestat preventiv.

A pretins că a murit, cu parafa unui doctor de pe Calea Dorobanți

Marian Grecu figurează mort din 14 septembrie 2008. Dar este cât se poate de viu și de activ. În ultimii doi ani a locuit la mai multe adrese, însă a trăit fară să se ascundă, scriu Știrile Pro TV, citând surse judiciare.

Certificatul de deces a fost eliberat de funcționarii de la Starea civilă din Chitila, care spun că nu aveau de unde să știe că mortul este de fapt viu.

Actul medical are parafa unui doctor de familie cu cabinet pe Calea Dorobanți. Acesta din urmă neagă orice implicare în poveste și spune că sigur cineva i-a falsificat ștampila, notează jurnaliștii.

Conform Știrile Pro TV, Marian Grecu făcea parte dintr-o grupare specializată în înșelăciuni. Alături de el au fost arestate alte doua persoane cu care se ocupă de escrocherii.

CITEȘTE ȘI: Parlamentare Ilfov | PSD vine cu edilul din Balotești, „mâna dreaptă” a lui Pandele la Primăria Voluntari și un beneficiar de locuință socială din Otopeni

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Ce crede Ciprian Ciucu despre iniţiativa lui Nicuşor Dan. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (I)

Referendumul bucureştenilor este iniţiativa lui Nicuşor Dan prin care vrea să încline...

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...