Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 18 December 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Un aer condiționat prost montat, cauza incendiului la tramvaiul din zona Eroii Revoluției, din noiembrie

287

Cauza principală a incendiului este montarea unui aparat de aer condiționat, cu nerespectarea avizului dat de STB la vremea respectivă, a declarat directorul STB, Adrian Criț. Societatea de Transport București va acționa în instanță pentru recuperarea prejudiciului.

La jumătatea lunii noiembrie, un tramvai care circula pe linia 1 a luat foc în zona Eroii Revoluției. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și o autospecială pentru descarcerare, iar cei cinci călători care se aflau în garnitură, au fost evacuați la timp. Traficul a fost oprit în zona incendiului, iar mai multe linii de tramvai au fost blocate timp de o oră. 

Adrian Criț a declarat că acesta „e al doilea eveniment pe care îl avem din păcate în jumătate de an. Cauza principală este acea dotare cu aer condiționat din anul 2018 (…) cu nerespectarea avizului (…) dat de STB la vremea respectivă”. Potrivit declarațiilor, furnizorul de aparate de aer condiționat va fi forțat să le modifice montajul și pe celelalte tramvaie, chiar dacă acestea se află în garanție.

Sursă foto: Pagina de Facebook Adevăratul RATB

Autor

pe același subiect

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, închis de sărbători. FOTO: Wikipedia
ArticoleCulturăȘtiri

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, acces gratuit înainte de Sărbători

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” se închide în perioada 22 decembrie...

Classic Queen Vibes, Concertul Tradițional de Anul Nou, cu Orchestra Simfonică București, la Sala Palatului. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Classic Queen Vibes, Concertul Tradițional de Anul Nou, cu Orchestra Simfonică București, la Sala Palatului

Pe 30 decembrie 2025, ora 19:30, la Sala Palatului, Orchestra Simfonică București...

Sector 2 | Căsuțe pentru pisici, prin programul „Blănoșii în siguranță”. FOTO: FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Căsuțe pentru pisici, prin programul „Blănoșii în siguranță”

Primăria Sectorului 2 lansează programul „Blănoșii în siguranță”, un program dedicat protejării...

METEO | Vreme închisă și ceață, în weekend. Sunt posibile ploi, înainte de sărbători. FOTO: Arhiva
Știri

METEO | Vreme închisă și ceață, în weekend. Sunt posibile ploi, înainte de sărbători

Vreme închisă și ceață, în weekend, la București. Meteorologii anunță maxime termice...