Bucureștenii spot descoperi, prin proiectul „Un-hidden București”, lucrări de artă din spațiul public printr-o serie de tururi ghidate și evenimente culturale.
Este vorba despre cinci tururi ghidate incluse în program, o intervenție artistică multidisciplinară, o expoziție, două performance-uri și două dezbateri.
„Un-hidden București” aduce tururi ghidate și evenimente culturale
Activitățile sunt construite în jurul relației dintre arta urbană, patrimoniul cultural și spațiul public. Acestea urmăresc să aducă în atenția participanților intervenții artistice existente în București.
În această ediție, proiectul are la bază moștenirea lui Constantin Brâncuși și la modul în care opera și viaăța artistului au influențat artiștii contemporani.
Potrivit organizatorilor, proiectul își propune să identifice și să prezinte lucrări de artă urbană inspirate de Brâncuși și să le plaseze într-un context mai larg, cel al patrimoniului cultural contemporan al orașului.
Participarea la activitățile incluse în proiect este gratuită. Organizatorii mai transmit că participarea se face pe bază de înscriere prin formular, disponibil pe site-ul oficial al proiectului.
„Un-hidden București este continuarea eforturilor programului multianual Un-hidden, care își propune să investigheze modurile în care arta independentă poate umaniza spații publice și să genereze sentimente de apartenență și identitate culturală pentru locuitorii și vizitatorii orașului București.”, a explicat Cristina Popa, co-fondator Save or Cancel, organizatorul proiectului.
Calendarul activităților
Activitățile se desfășoară din august până în octombrie, după următorul calendar:
- Tururi ghidate cu tema „Constantin Brâncuși”: 22 august, 29 august, 12 septembrie, 26 septembrie, 10 octombrie;
- Dezbateri cu tema „Reprezentări ale lui Brâncuși în arta urbană”: 27 august, 24 septembrie;
- Intervenție artistică multidisciplinară – Artă vizuală și muzică: 14 – 18 septembrie;
- Expoziție de artă urbană: 8 – 22 octombrie;
- Performance-uri multidisciplinare: 8 octombrie, 22 octombrie.
Proiectul „Un-hidden București” este inițiat de Save or Cancel, organizație activă din 2009 în zona artelor și culturii contemporane. De asemenea, este un proiect cofinanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB, în cadrul programului „București în premieră” 2026.