Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 20 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Spațiu nou și proiect de îngrijire pentru copii cu tulburări de comportament. Votul final se dă în Consiliul Local

5
Sector 3 | Creșa din Strada Nerva Traian nr. 8 ar putea deveni centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Votul final se dă în Consiliul Local din 26 iunie. FOTO: DGASPC Sector 3
Sector 3 | Creșa din Strada Nerva Traian nr. 8 ar putea deveni centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Votul final se dă în Consiliul Local din 26 iunie. FOTO: DGASPC Sector 3

Consilierii locali din Sectorul 3 trebuie să voteze, pe 26 iunie, proiectul care prevede realizarea lucrărilor de modernizare, amenajare și schimbare a destinaţiei din creşă în centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament la imobilul situat în strada Nerva Traian nr. 8, bloc M55.

Durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii este de 12 luni.

Pentru indicatorii tehnico-economici aferenţi investiţiei sunt propuse două variante:

Valoarea totală a investiției, pentru Varianta 1 recomandată, este de 2.687.058,21 lei (valoare fără TVA), reprezentând 539.960,25 euro fără TVA; Construcții – montaj (C+M), pentru Varianta 1 recomandată, este de 895.369,00 lei (valoare fără TVA), reprezentând 179.923,04 euro fără TVA.

Valoarea totală a investiției, pentru Varianta 1 recomandată, este de 3.195.366,02 lei (valoare inclusiv TVA), reprezentând 642.103,93 euro inclusiv TVA. Construcții – montaj (C+M), pentru Varianta 1 recomandată, este de 1.065.489,11 lei (valoare inclusiv TVA), reprezentând 214.108,41 euro inclusiv TVA.

CITEȘTE ȘI: Centru de oncologie nou la spitalul Bagdasar-Arseni. Proiectul cere votul în CGMB, pe 25 iunie

Programul „IDEOKIDS – Servicii integrate pentru copii cu tulburări de comportament”, la vot pe 26 iunie

Tot pe 26 iunie, consilierii locali votează implementarea proiectului „IDEOKIDS – Servicii integrate pentru copii cu tulburări de comportament”.

Valoarea totală a bugetului de 7.610.661,43 lei inclusiv TVA. Proiectul se va derula prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sector 3 și va fi implementat în Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament.

Un număr de minim 100 de copii, dintre care 10% sunt de etnie romă, vor beneficia de îngrijire și suport medical.

Nota de fundamentare precizează că „proiectul se va desfăşura pe parcursul a 50 de luni, pentru minim 100 de copiii care prezintă tulburări de comportament, și familiile acestora, de pe raza sectorului 3 al Municipiului București în cadrul Centrului de zi pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii, cu tulburări de comportament, IDEOKIDS”.

Investiţia este propusă din cauza lipsei serviciilor de acest fel de la nivelul Sectorului 3. Abordarea integrată va răspunde nevoilor copiilor din punct de vedere fizic, psihologic şi social. Beneficiile pentru copii vor fi: reducerea problemelor de comportament, îmbunătățirea relaţiilor familiale şi integrarea socială a copiilor cu tulburări de comportament.

CITEȘTE ȘI: Mașini electrice pentru Teatrul Evreiesc și Centrul de Cultură CREART. Proiectele trebuie aprobate în Consiliul General