Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 26 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Trofeul EURO U21 a ajuns în București

367

Trofeul care va fi înmânat câștigătoarei Campionatului European de Fotbal Under21 a ajuns, sâmbătă, la București. Pasionații de fotbal pot să vadă trofeul expus la Centrul Cultural ARCUB până duminică seara la 20:00. Vizitele au început încă de la ora 10:00.

România va fi gazda meciurilor din grupa B, cea în care se află și România U21, în cadrul Campionatului European de Fotbal U21, cu două dintre stadioanele sale: Steaua si Rapid Giulești.

De asemenea, Bucureștiul va fi și gazda unui sfert de finală, dar și a uneia dintre cele două semifinale. Turneul va avea loc în perioada 21 iunie – 8 iulie, iar o altă parte dintre meciuri vor avea loc în Cluj-Napoca și în Georgia. La acest turneu final, reprezentativa României o să întâlnească reprezentativele din Spania, Ucraina și Croația.

Mai exact, România va găzdui meciurile din Grupa B (la București) și Grupa D (la Cluj-Napoca), în timp ce Grupele A și C se vor juca în Georgia. Tricolorii U21 vor disputa toate meciurile din faza grupelor pe Stadionul Steaua.

În fazele eliminatorii, sfertul de finală care va fi disputat între prima clasată din grupa B și a doua clasată din grupa D, va avea loc pe stdionul Rapid Giulești, în timp ce una dintre semifinale va avea loc pe stadionul Steaua.

Sursă Cover: Facebook, Nicușor Dan

Autor

  • Florin Râșteiu

    Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

pe același subiect

Două noi creșe se deschid în septembrie, în Sectorul 6. FOTO: PS6
ArticoleȘtiri

Două noi creșe se deschid în septembrie, în Sectorul 6

La începutul anului școlar 2026-2027, Primăria Sectorului 6 deschide două creșe noi....

Trei șantiere modernizarea liniilor de tramvai București lucrări
ArticoleȘtiriTransport

Trei șantiere pentru modernizarea liniilor de tramvai ar putea fi gata în septembrie

Lucrările pentru modernizarea liniilor de tramvai se apropie de final pe mai...

Întreruperi de curent în București, Ilfov și Giurgiu. Rețele Electrice Muntenia anunță zonele afectate. FOTO: reteleelectrice.ro
ArticoleȘtiri

Întreruperi de curent în București, Ilfov și Giurgiu. Rețele Electrice Muntenia anunță zonele afectate

Rețele Electrice Muntenia a anunțat că și în această săptămână consumatorii casnici vor...