Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 24 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Tribunalul București suspendă exproprierile la Mogoșoaia. Decizia nu e definitivă
Știri

Tribunalul București suspendă exproprierile la Mogoșoaia. Decizia nu e definitivă

77

Magistrații de la Tribunalul București au admis, în ședința de vineri 18 februarie, cererea de suspendare a hotărârilor Consiliului Local Mogoșoaia, ce au dat startul exproprierilor pentru a face loc Sectorului Zero. Solicitarea a fost depusă de trei dintre proprietarii de terenuri afectați de exproprieri. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

În plus, instanța a admis și sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a articolului privind majoritatea calificată, din legea care reglementează cadrul general pentru organizarea şi funcţionarea
autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi unele reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale

Reclamanții au cerut instanței suspendarea hotărîrilor de CL Mogoșoaia nr. 110 din 26.11.2021, 115/14.24.2021 și 116/14.12.2021, prin care se declanșa procesul de expropriere a proprietarilor care nu au cedat terenurile Primăriei pentru viitorul Sector Zero. Magistrații au admis cererea de chemare în judecată pe fond privind cauza și au dispus suspendarea celor trei hotărâri pănă la o decizie definitivă.

sursa portal.just.ro

Consiliul Local Mogoșoaia a aprobat hotărârile de declanșare a exproprierilor cu 10 voturi din 15, deși Codul Administrativ stipulează că pentru decizii privind proprietatea e nevoie de majoritatea calificată, adică 11 voturi în cazul dat.

În prima ședință de CL din 2022, primarul a solicitat modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a CL Mogoșoaia în sensul modificării majorității calificate din 11 în 10. Astfel, cele două decizii de expropriere ar fi fost luate în deplină legalitate. În referatul atașat hotărârii de modificare a majorității calificate, primarul Paul Precup a demonstrat că două treimi din 15 fac 9.99.

Planurile de reconfigurare a comunei Mogoșoaia au intrat în linie dreaptă prin aceste hotărâri de CL suspendate de instanță. Primarul Paul Precup vrea să transforme 1100 de hectare de teren extravilan într-un nou oraș.

Decizia Tribunalului București de suspendare a hotărârilor de CL nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

O intrare a stației de metrou Mihai Bravu, închisă până marțea viitoare

De miercuri, 23 aprilie, stația de metrou Mihai Bravu este închisă pentru...

ArticoleEvenimentȘtiriTransport

Accident între un Imperio și o ambulanță, pe Ștefan cel Mare. Tramvaie blocate zeci de minute

O ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Călărași s-a ciocnit cu...

ArticolePoliticȘtiri

G. Firea îl scoate pe N. Dan vinovat că bucureștenii se spală cu apă încălzită la ibric după avaria Termoenergetica

Gabriela Firea, candidata din partea PSD pentru Primăria Capitalei anunțată marți, 23...