Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19SănătateȘtiri

Tribunalul București: Am anunțat DSP în timp util de cazul de Covid19 și am luat toate măsurile

99

O grefieră care lucrează la Tribunalul București, secția Penală, a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus săptămâna trecută. Tribunalul face precizări și susține că a anunțat Direcția de Sănătate Publică București (DSPMB) în legătură cu cazul depistat. După ce ieri ne-au transmis că nu au primit nicio notificare, astăzi DSPMB nu a mai răspuns întrebărilor noastre de clarificare.

Conform informațiilor primite de la președintele Tribunalului București, judecător Laura Radu, grefiera infectată cu COVID-19 săptămâna trecută a informat conducerea Tribunalului de faptul că a fost depistată pozitiv pe data de 23 iunie. Tot judecătorul Laura Radu ne-a transmis că a sesizat Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București despre cazul confirmat două zile mai târziu, pe 25 iunie, ulterior informării întregului personal al instanţei.

„Precizăm că informarea Tribunalului Bucureşti, a fost transmisă la cele două adrese de e-mail mai sus indicate, potrivit îndrumării primite prin notă telefonică de la numărul 021.64.22.008, număr afişat pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti la rubrica linii telefonice „coronavirus”, respectiv de la numărul 021.252.23.05 „epidemiolgie”, numere la care s-au transmis telefonic la ora 17:12, respectiv 17:17 informaţiile cu privire la existenţa unui salariat al Tribunalului Bucureşti, confirmat pozitiv cu SARS-CoV-2.”

președintele Tribunalului București, judecător Laura Radu

Reporterii Buletin de București au discutat ieri cu directorul executiv al DSPMB, Oana Nicolescu, care ne-a transmis că nu au „nicio informație în acest sens. Tribunalul București nu a notificat DSPMB până în prezent.” Am încercat să luăm legătura cu Oana Nicolescu și astăzi pentru a clarifica informațiile contradictorii, însă nu am mai primit niciun răspuns.

Sursa contactată de Buletin de București a precizat că grefiera a venit la muncă timp de două zile chiar dacă prezenta simptome de COVID-19 și că ar fi refuzat să i se ia temperatura. Din partea Tribunalului am primit, însă, altă informație: „ Menţionăm că grefiera în cauză, confirmată pozitiv, nu a refuzat să i se ia temperatura nici în perioada 15 -19.06.2020 şi nici ulterior acestui interval, conform declaraţiei pe propria răspundere dată de aceasta şi înregistrată în evidenţele Tribunalului Bucureşti.”

La o zi după depistarea cazului de COVID-19 s-a realizat dezinfecția în întregul sediu al instanței, situat în Bulevardul Unirii nr. 37. Mai mult, una dintre colegele de birou a salariatei infectate cu virusul Sars-CoV-2 a luat decizia de autoizolare la domiciliu. Niciun alt angajat din cadrul Tribunalului Bucureşti nu a intrat în izolare după confirmarea cazului.

Sursă cover foto: Google Maps

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...

Cod galben de vânt, în Capitală.
ArticoleDiverseȘtiri

METEO | Cod galben de vânt în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt, pentru...

Vrei să mergi la vot? Asigură-te că ai act de identitate valabil. FOTO:dgepmb.ro
ArticoleDiverseȘtiri

Vrei să mergi la vot? Asigură-te că ai act de identitate valabil

Direcția de Evidență a a Persoanelor vine în întâmpinarea bucureștenilor care vor merge...