Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 18 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Tribunalul București a anulat autorizația de construire a unui bloc de patru etaje pe locul unde a fost școala la care a învățat Mircea Eliade
Primărie

Tribunalul București a anulat autorizația de construire a unui bloc de patru etaje pe locul unde a fost școala la care a învățat Mircea Eliade

158

Nicușor Dan a anunțat că, la cererea vecinilor, Tribunalul București a anulat autorizația de construire emisă de primarul Gabriela Firea pentru un imobil de 25 metri înălțime pe strada Mântuleasa, pe locația școlii la care a învățat Mircea Eliade. Școala la care a studiat Eliade a fost demolată nelegal în 2002 de către Minsterul Culturii, mai susține edilul general. De atunci, pe acel teren, au încercat să aprobe construirea unor blocuri de zeci de metri înălțime atât Primăria Sectorului 3, cât și Primăria Generală, însă locuitorii din zonă s-au impus de fiecare dată.

Cum arată locul unde a fost școala în care a învățat Mircea Eliade. Fotografie făcută în 2019 de Alberto Groșescu.

După ce Ministerul Culturii a demolat ilegal școala la care a învățat celebrul scriitor român Mircea Eliade, așa cum susține Nicușor Dan, terenul a rămas în paragină câțiva ani. În 2006 a fost cumpăat de către Leader Properties, iar În 2008 Primăria Sectorului 3 a aprobat, printr-o hotărâre de Consiliu Local, construirea unui turn de 17 etaje, pe acel teren.

Vecinii din zona istorică Mântuleasa au protestat în numeroase rânduri împotriva blocului mamut aprobat de Consiliul Local al Sectorului 3 și, într-un final, aceștia din urmă au abrogat hotărârea. Dezvoltatorul imobiliar a revenit în 2010 cu propunere de a construi un bloc de opt etaje, însă de această dată nu a mai fost aprobat de către CL Sector 3.

În martie 2016, la final de mandat pentru Consiliul General de atunci, a fost adoptată o hotărâre care dădea frâu liber construirii unui bloc de patru etaje pe locul în care a fost școala lui Eliade, informează Hotnews.ro. La scurt timp, Gabriela Firea a venit în completarea acelei hotărâri, printr-o autorizație de construire, anulată acum de Tribunalul București datorită insistențelor vecinilor din zonă.

Cum ar fi arătat blocul de patru etaje pentru care Gabriela Firea a emis o auorizație de construire. Sursă Foto: Hotnews.ro

Sursă Cover: Hotnews.ro

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.