Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 10 December 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Tratamente la domiciliu pentru copiii cu cancer din București și Ilfov

229

O inițiativă a Asociației Dăruiește Aripi face posibil tratamentul la domiciliu pentru copiii cu cancer. Programul se adresează pacienților din București și Ilfov. În acest sens, personalul Secției de Oncologie Pediatrică din Institutul Oncologic Bucuresti (IOB) va monitoriza și trata pacienții acasă, potrivit News.ro.

Prin acest program, aproximativ 100 de copii care făceau navetă la spital vor fi tratați acasă. Echipa medicală va fi formată din patru medici și zece asistente de la IOB.

Cât despre selecția cazurilor, aceasta „se va face în funcţie de criterii de prioritate medicale şi sociale (de exemplu: nevoia de paliaţie, caracterul nedeplasabil al pacientului, rezultatele anchetelor sociale)”, se arată în comunicatul Asociației Dăruiește Aripi citat de News.ro.

Managerul IOB, medicul Bogdan Tănase, spune că au încredere în parteneriatul cu Dăruiește Aripi. De asemenea, el consideră că tratamentul acasă poate contribui la starea de confort a pacientului. Implicarea cadrelor medicale de la IOB face ca totul să se poată desfășura în condiții de siguranță, explică medicul.

Inițiativă este făcută după modelul lansat de Dăruiește Aripi la Constanța, acum patru ani. Tratamentele la domiciliu din Muntenia (Ilfov, Prahova, Calarasi, Giurgiu, Dambovita si Ialomita) vor fi finanțate, în primă fază, de o bancă.

Autor

pe același subiect

TPBI | Legătură directă între Gara Basarab-Gara de Nord și Autogara Filaret. Traseul liniei 196 se prelungește. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

TPBI | Legătură directă între Gara Basarab-Gara de Nord și Autogara Filaret. Traseul liniei 196 se prelungește

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) va...

Programul Târgului de Crăciun București, din Piața Constituției
ArticolePrimărieȘtiri

Programul Târgului de Crăciun București, din Piața Constituției, pentru weekendul 12 – 14 decembrie

Programul Târgului de Crăciun București, din Piața Constituției, pentru weekendul 12 –...

Sector 1 | Piață volantă se mută în Dorobanți, în acest weekend. FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Piața volantă se mută în Dorobanți, în acest weekend

Piața volantă revine în acest final de săptămână în zona Dorobanți, cu...

Protest pentru independența justiției sediu CSM
ArticoleEvenimentȘtiri

Protest pentru independența justiției, în această seară, în fața sediului CSM

Astăzi, 10 decembrie 2025, are loc un protest pentru independența justiției, de...