Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Diverse, Transport

Tramvai de epocă, decorat festiv, introdus de STB pe mai multe linii centrale

Tramvai de epocă, decorat festiv, introdus de STB pe mai multe linii  centrale

Societatea de Transport București a anunțat ca va introduce în trafic, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un tramvai de epoca aflat în conservare la depoul Dudești. Acesta va circula până pe 2 ianuarie pe mai multe trasee. 

În perioada 22-26 decembrie 2020, „Tramvaiul de Poveste” va circula pe un traseu dedicat din centrul Capitalei. Acesta va avea trei curse în intervalul orar 16:00-21:00, cu plecare de la terminalul Piața Presei la orele 16:00, 17:40 și 19:20, iar de la terminalul Gara Basarab la orele 16: 45, 18:25 și 20:05. Potrivit STB, “Moș Crăciun va fi prezent, iar ajutoarele sale, celebrii spiriduși, îi vor întâmpina pe toți călătorii cu voie bună, pe acordurile celor mai frumoase și vesele colinde românești și internaționale”.

Ulterior Crăciunului, tramvaiul își va schimba tematica și va fi transformat în ”Tramvaiul colindelor”.

Din 27 decembrie 2020, până pe 2 ianuarie 2021, tramvaiul va avea câteva trasee speciale pentru a putea duce bucurie și lumină în toate colțurile Capitalei, astfel:

•      27 decembrie 2020 – va circula pe traseul linie 10

•      28 decembrie 2020 – va circula pe traseul Piața Victoriei – Obor – Sfântul Gheorghe

•      29 decembrie 2020 – va circula pe traseul Dudești – Mărășești – Piața Unirii

•      30 decembrie 2020 – va circula pe traseul Șura Mare – Parcul Carol – Piața Unirii

•      31 decembrie 2020 – va circula pe traseul Piața Unirii – Trafic Greu – Ghencea

•      1 ianuarie 2021 – va circula pe traseul liniei 10

•      2 ianuarie 2021 – va circula pe traseul Piața Victoriei – Obor – Sfântul Gheorghe

Pe langa tramvaiul de epocă STB scoate în trafic și un tramvai Bucur LF, special decorat cu motive specifice Crăciunului care va circula pe Linia 1 tot până pe 2 ianuarie.

FOTO: STB S.A.

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV – ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității” –, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”. În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, marile proiecte de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea redacției ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.